Sunt căsătoriți de 13 ani împreună de peste 20 au doi copii superbi și sunt fericiți dar ajunseseră să doarmă în paturi separate
„Sofia are 10 ani și 4 luni, iar Noah face 5 ani în noiembrie.Am rămas acum 2 ani și jumătate fără bonă.
Atunci totul era zen, era liniște când era bona, după ce a plecat, s-a închis la pâine, nu știam ce să mai fac.Am mai încercat trei bone, dar n-a fost să fie, iar Lucian a zis gata, să ne ocupăm noi”, a spus Andreea.
„El este unul dintre cei mai implicați tați pe care i-am văzut vreodată. Uneori chiar îl cert că este prea implicat.Îl rog frumos să-l mai lase pe Noah și cu mine, pentru că uită că mai are mamă.
Sofia a crescut, este independentă, merge cu metroul singură la școală, ea a luat decizia asta, și atunci Lucian e mereu cu Noah”, a continuat.„Părintele are și el nevoie timp singur cu celălalt părinte să poată să se încarce cu energie.
Vreau să fiu și eu uneori cu bărbatul meu, cu soțul meu, liniștiți pe canapea noi doi și atât.Noi nu ne mai întâlneam, nu se mai putea. Știi unde ne întâlneam?
Pe scări, la un moment dat”, a mai spus. „Am avut o discuție serioasă și constructivă. Suntem de atâția ani împreună și simțeam că nu mă mai regăsesc când dormeam singură.
Noi facem cu rândul, ori doarme el cu Noah, ori eu. Nu mă mai regăseam, dormeam cu două pături, era patul rece, nu mai simțeam căldura lui.Multe cupluri pot ajunge la divorț foarte rapid (n.red. din acest motiv)”, a completat.