CORINA CACIUC A DAT-O ÎN JUDECATĂ PE ANAMARIA PRODAN, IAR VINERI A AVUT LOC ÎNCĂ UN TERMEN. E RĂZBOI CÂT CASA! „S-AU LUAT CA LA ȚARĂ! E CONCUBINĂ”
Corina Caciuc, iubita lui Laurențiu Reghecampf, a acuzat-o pe Anamaria Prodan de denigrare, iar vineri a avut loc un alt termen al procesului. În fața instanței, sexy-partenera antrenorului a fost reprezentată de avocat. Agentul de jucători nu a ratat nici acum ocazie să-și atace (încă) soțul și pe iubita acestuia, semn că nu s-a împăcat nici până acum cu ideea despărțirii.
Anamaria Prodan și partenera soţului ei, Corina Caciuc, nu s-au întâlnit, în sfârșit, față în față, la Tribunal. Nefiind în România, iubita lui Laurențiu Reghecampf și-a trimis avocata la înfățișare. Nu la fel a procedat și impresara, care a venit însoțită de doi reprezentanți legali, și pusă pe scandal.
Anamaria Prodan, pusă pe scandal!
La finalul termenului, Anamaria Prodan i-a „înțepat” în stilu-i caracteristic pe Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc, pe care i-a acuzat că trăiesc în concubinaj, „ca la țară”.
„Mă așteptam să vină doamna Caciuc, nu a venit. Am înțeles că are un bilet de avion… Lipseau dovezile cum că doamna sau domnișoara nu poate fi la termen. Nu e măritată, e concubină. S-au luat ca la țară. E pierdere de timp, e jenant din punct de vedere al încă soțului meu (n.r. Laurențiu Reghecampf) că-și pune soția aceste ipostaze, copiii și familia. Căci el are încă o familie. Restul, ce familii își face pe lângă cea inițială, poate îl întrebați pe dânsul dacă se simte bine„, a declarat Anamaria Prodan.
Instanța a rămas în pronunțare
De partea cealaltă, avocații agentului de jucători au explicat că au solicitat suspendarea dosarului actual, pentru că pe rol mai există și cel de divorț, care ar trebui soluționat primul.
„Instanța a rămas în pronunțare pe o cerere prealabilă din partea noastră de suspendare a dosarului. Urmează să avem o soluție și apoi mergem mai departe. Continuarea acestui dosar s-ar putea să-l afecteze pe cel de divorț, prin urmare noi am ridicat această problemă în instanță, să vedem dacă magistrații vor îmbrățișa punctul nostru de vedere, în sensul în care să-l suspende pe acesta, să nu stabilească aici dacă doamna Caciuc are sau nu probleme de integritate, ca să ne putem judeca în celălalt dosar în mod imparțial. Vedem ce va dispune instanța„, au precizat avocații Aneimaria Prodan, potrivit CANCAN.RO.
„Suntem în faza de administrare a probelor”
La rândul ei, avocata Corinei Caciuc a precizat că dosarul se află, încă, în faza de administrare a probelor și că nu poate oferi informații. Așteaptă, totuși, ca magistrații să ia decizia corectă.
„Noi am promovat o acțiune în răspundere civilă delictuală tocmai pentru a această amplă campanie de denigrare pe care doamna Anamaria Prodan a făcut-o împotriva doamnei Corina Caciuc. Suntem încă în faza de administrare a probelor, nu vă pot da mai multe informații din acest dosar. Vom lăsa instanța să analizeze cazul și să ia măsurile care se impun în această speță„, a precizat și avocata Corinei Caciuc.
Din informațiile noastre, Corina Caciuc nu se află în România, astfel că nu a putut participa, personal, la termenul de azi. Mai mult, aceasta a refuzat să facă declarații publice la adresa Anamariei Prodan, lăsând instanța să se pronunțe asupra acestui dosar.