Adrian Mutu Pe Sandra am pus ochii când avea doar 15 -16 ani și era la Miss RomâniaEu eram însurat

Adrian Mutu Pe Sandra am pus ochii când avea doar 15 -16 ani și era la Miss RomâniaEu eram însurat

Pentru Adrian Mutu, liniștea sufletească pare a fi venit odată cu vârsta, celebrul selecționer fiind împlinit nu doar profesional ci și în plan personal.

În ciuda faptului că are doar 42 de ani, „Briliantul” a avut deja o viață plină, marcată de suișuri și coborâsuri. Cu toate acestea, totul pare să se fi așezat pe un făgaș normal în viața, iar scandalurile în care a fost implicat au rămas în trecutul său.

Adrian Mutu a trăit din plin atât pe plan profesional, cât și personal, iar multă lume ar putea spune chiar că a avut o viață de telenovelă.

A bifat până acum trei mariaje, dar și nenumărate aventuri cu femei mai mult sau mai puțin celebre.

Citește și  Mi-e jenă mie în locul tăuPe bune.Cum s-a pozat Gabriela Cristea la 46 de ani.Fanilor nu le-a venit să creadă când au vazut-o așa.

Și totuși, de câțiva ani, Adrian Mutu pare că și-a găsit liniștea și fericirea în brațele actualei soții, Sandra Bachici, în vârstă de numai 28 de ani. Așadar, cea de-a treia nevastă pare să-l fi cumințit și e clar că știe exact ce să-i ofere.

Adrian Mutu se află la vârsta maturității deplineRecent, cel căruia i se sspunea odată „Briliantul”, a fost invitat la podcastul lui Cătălin Măruță. Aici, el a vorbit printre altele și despre cele trei căsnicii ale sale, făcând anumite dezvăluiri inedite despre acestea.

Selecționerul în vârstă de 42 de ani s-a născut la Călinești (județul Argeș) pe 8 ianuarie 1979. Este considerat, alături de Gheorghe Hagi, cel mai bun marcator din istoria naționalei României.

De câțiva ani, Adrian Mutu și-a găsit liniștea alături de cea de-a treia soție de care s-a îndrăgostit, culmea, pe când Sandra eraminoră și concura la Miss România. Pe atunci, Adrian Mutu era căsătorit cu Consuelo Matos.

„Pe Sandra am pus ochii când avea doar 15-16 ani și era la Miss România. Am văzut-o acolo, mi-a plăcut și am zis: «Ce fată frumoasă!» Eu eram însurat atunci, aveam 30 de ani”, a mărturisit Mutu.

Citește și  Anunț pentru cei care consumă cafea zilnic Ce s-a descoperit recent

Adrian și Sandra se iubesc de șapte ani dar s-au căsătorit în 2017 și au împreună un băiețel, pe micuțul Tiago. Selecționerul speră ca fiul cel mic să-i moștenească talentul.

Ce sfat are pentru prima soție

Adrian Mutu s-a căsătorit cu Alexandra Dinu pe când avea doar 20 de ani. S-au mutat în Italia, dar căsnicia lor nu a durat decât trei ani, iar din mariajul lor a rezultat primul său fiu, Mario Mutu, acum în vârstă de 19 ani.

Mario Mutu s-a mutat anul trecut în România, unde a și stat un an pentru a fi mai aproape de tatăl său.

„Cu Alexandra a fost o relație scurtă, de trei ani. Ne-am căsătorit pe repede înainte, dar a ieșit această minunăție de băiat, Mario. Am ieșit cu el și ne striga lumea, pe stradă, că e frate-meu. Eu cu Alexandra eram tineri, singuri, în Italia. Nu a mers, la un moment dat am luat-o pe drumuri diferite.

Citește și  Mergi la aceste 7 icoane mari făcătoare de minuni din Ținutul Neamțului. MUȚII vorbesc în fața Icoanei de la Giurgeni

Sper ca Alexandra să facă și ea pasul ăsta a doua oară, să se căsătorească.

Nu știu dacă o să mai fie mamă, că are și ea 40 de ani, dar să se mai gândească și la ea că acum copilul e mare”, a sfătuit-o Mutu pe prima lui soție.

În ce relații a rămas cu Consuelo

Adrian Mutu nu a ezitat să vorbească nici despre relația cu cea de-a doua soție, frumoasa Consuelo Matos, și despre fetele lui, Adriana și Maya Mutu. Briliantul spune că este foarte mândru de fiicele lui și că a rămas în relații bune cu mama lor.

„Cu Consuelo am stat 6-7 ani, dar a intervenit monotonia în relația noastră. Eram diferiți, la început a fost frumos, după, însă, nu a mai mers. Nu mai aveam preocupări comune.

Încerc să-mi văd fetele de două ori pe an, ele stau cu mama lor, în Dominicană. Una are 13 ani, iar cealată 15”, a mai spus Adrian Mutu, un selecționer ajuns la vârsta marilor împliniri.

stiricalitative