A intrat într-un showroom de mașini de lux îmbrăcată în blugi simpli și un tricou alb — iar femeia asta modestă a fost dată afară fără pic de respect!

„A doua zi, nimeni nu mai râdea…”

Showroomul s-a deschis la ora nouă fix, ca în fiecare dimineață. Miros de cafea proaspătă, sunetul tastelor apăsate în grabă, câteva glume obosite despre meciul din seara trecută. Managerii erau deja la birouri, iar consilierii de vânzări își aranjau cravatele în oglinda de la intrare.

Totul părea absolut banal. Până când s-au deschis ușile de sticlă.

Ea a intrat calm, cu pași liniștiți. Blugi albaștri simpli, tricou alb, niciun brand scump la vedere. Nicio geantă de firmă, nici tocuri, nici ochelari scumpi. Nimic din ce „ar trebui” să poarte cineva care visează la o mașină de lux.

— Ce mai e și asta? — a mormăit Alex, cel mai vocal dintre consilieri.
— S-a rătăcit, sigur. Poate caută ceva second-hand, — a râs Ionuț.

Femeia, în schimb, nu părea deloc pierdută. Se uita direct la mașini, nu la oameni. Avea o expresie calmă, dar în ochii ei era ceva… greu de descris. O liniște care nu venea din nepăsare, ci din certitudine.

— Bună ziua, — a spus ea, oprindu-se în fața unui manager.
— Bună… ziua, — a răspuns acesta, luat puțin prin surprindere.
— Aș vrea să văd acel Rolls-Royce albastru, cu interior roșu. Cabrioletul.

Managerul a zâmbit, dar nu cu respect. Cu superioritate.

— Mda, e o ediție limitată, nici n-a fost pus oficial la vânzare. Și sincer… nu e pentru toată lumea.
— Ce preț are? — a întrebat ea, cu același ton calm.
— Hai să zicem că avem și modele mai accesibile. Uite, acolo, lângă intrare — a arătat spre o mașină cu prețul scris mare, „OFERTĂ!”.

Ea a zâmbit scurt, a mulțumit politicos și a ieșit. Ușile de sticlă s-au închis în urma ei. Niciunul dintre consilieri n-a mai zis nimic. Doar au râs scurt și au trecut mai departe.

A doua zi dimineață, la ora 08:59, un Rolls-Royce Phantom, negru lucios, a oprit exact în fața showroomului. Ușile s-au deschis lent, iar un bărbat în costum perfect croit a coborât primul. A deschis portiera din spate, și din mașină a coborât… ea.

Aceeași blugi. Același tricou alb. Dar de data asta, tăcerea a fost asurzitoare.

Toți consilierii s-au oprit. Alex aproape a vărsat cafeaua. Ionuț și-a tras automat cravata mai sus.

— Bună dimineața, — a spus ea, zâmbind ușor. — Am venit să achiziționez acel cabrio albastru. Îmi cer scuze că nu am avut „ținuta potrivită” ieri. Azi am venit doar să semnez contractul.

Din spate a intrat și bărbatul din Rolls. L-a salutat scurt pe manager:
— Domnule Popescu, sunt avocatul doamnei. Avem un transfer bancar deja pregătit. Ar fi bine să găsiți rapid actele.

Nimeni n-a scos un cuvânt. Nu mai era nimic de spus. Cei care ieri râdeau, azi abia dacă îndrăzneau să o privească în ochi.

Pe drum spre birou, ea s-a oprit pentru o clipă:
— Știți… respectul nu e despre haine. E despre oameni. Și despre cum alegi să-i tratezi. Mai ales când nu știi cine sunt.

Apoi a trecut mai departe. Calmă. Ca o furtună liniștită care tocmai le dărâmase toate prejudecățile.