AM CREZUT CĂ RĂPOSATA MEA SOȚIE A NĂSCUT DOAR UN SINGUR COPIL PÂNĂ CÂND AM ÎNTÂLNIT COPIA IDENTICĂ A FIICEI MELE

Inima mi-a încetinit. Un gând imposibil a început să prindă formă în mintea mea.

„Cum… cum s-a întâmplat?” am întrebat, încercând să-mi controlez vocea.

Elena a oftat. „Acum șapte ani, printr-o agenție privată. A fost o adopție închisă. Nu știu nimic despre părinții biologici.”

Șapte ani. Exact vârsta Mariei. Exact timpul când Ana, soția mea, a născut.

„Ana a murit la naștere,” am spus, cuvintele ieșind greu. „Mi s-a spus că a avut complicații. Că doar Maria a supraviețuit.”

Elena m-a privit, realizând implicațiile. „Crezi că…?”

Am scos telefonul și am deschis o fotografie a Anei. Mâinile Elenei au început să tremure când a văzut-o.

„Am văzut această femeie,” a șoptit ea. „În documentele de adopție era o fotografie neclară. Credeam că e mama biologică.”

În acea după-amiază, în timp ce fetele se jucau neștiutoare, am început să dezgropăm un adevăr înfiorător. Spitalul unde născuse Ana fusese implicat într-un scandal de adopții ilegale cu doi ani mai târziu. Doctorul care asistase la nașterea Anei – dispărut.

O săptămână mai târziu, testele ADN au confirmat ceea ce știam deja în inimile noastre: Maria și Sorina erau gemene identice, separate la naștere de un sistem corupt care profitase de tragedia mea.

„Ce facem acum?” a întrebat Elena într-o seară, în timp ce fetele adormiseră împreună, întinse ca într-o oglindă.

Nu aveam un răspuns simplu. Cum explici unor copii de șapte ani o astfel de trădare? Cum împarți o familie reunită prin coincidență?

„Poate,” am spus încet, „nu trebuie să alegem. Poate putem găsi o cale să fim o familie, în felul nostru.”

Mâna Elenei a atins-o pe a mea. În ochii ei am văzut aceeași speranță fragilă pe care o simțeam și eu – că din această minciună teribilă, am putea construi ceva adevărat pentru fetele noastre.

Pentru fiicele Anei.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.