Un chirurg a cumpărat de la o bătrână de pe marginea drumului un borcan cu dulceață
DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
Din dulceață, printre bucățile de zmeură și siropul gros, lingura a scos la iveală ceva strălucitor. Rareș a privit mai atent și, cu mâna tremurândă, a scos afară un inel masiv de aur. Nu era orice inel – avea gravate inițiale vechi și o piatră prețioasă albastră în mijloc.
— Mamă… ce e asta?
Femeia a luat inelul și a rămas cu gura căscată.
— Rareș… asta e o piesă de epocă. Seamănă cu bijuteriile pe care le vedeam în colecțiile muzeelor…
Fără să știe exact de ce, Rareș a luat borcanul și a început să-l golească ușor într-un bol. La fund, a mai găsit o mică punguță de catifea, îmbibată cu dulceață, în care se aflau alte trei inele și o broșă cu un vultur dublu, simbol heraldic vechi.
A doua zi, Rareș s-a întors la locul unde o întâlnise pe bătrână, dar acolo nu mai era nimeni. Lada dispăruse, urme nu erau, iar localnicii din satul cel mai apropiat îi spuneau că nu văzuseră nicio bătrână cu conserve de ani de zile.
Un bătrân i-a zis încet, trăgându-și basca pe frunte:
— Dacă-i cea la care mă gândesc, seamănă cu Leontina lui Moș Damian… A murit acum douăzeci de ani. Se zicea că ascunsese bijuteriile familiei în timpul războiului și nu le-a mai găsit nimeni…
Rareș s-a întors acasă cu inima bătându-i tare. Într-o dulceață uitată, cumpărată din milă, găsise nu doar o comoară, ci și un mister vechi de generații.
Dar în minte îi răsuna doar glasul blând al bătrânei:
„Dacă nu le vând, le bea fiul meu pe toate…”
Poate că inelul și bijuteriile nu fuseseră ascunse din greșeală acolo. Poate că fuseseră așezate cu intenție, ca să fie descoperite doar de cineva cu suflet bun…
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
