O tânără descoperă că este însărcinată la șaptesprezece ani, iar părinții săi adoptivi, profund religioși, o dau afară din casă, dar ajunge să găsească ajutor în cel mai neașteptat mod.

**O tânără descoperă că este însărcinată la șaptesprezece ani, iar părinții săi adoptivi, profund religioși, o dau afară din casă, dar ajunge să găsească ajutor în cel mai neașteptat mod.**

— **Ieși afară!**, strigă mama ei adoptivă, în timp ce Karina plângea și își acoperea fața cu mâinile. **Păcătoasă dezgustătoare! Nu te voi accepta în această casă alături de frații și surorile tale nevinovate!**

Karina îi aruncă tatălui său adoptiv o privire imploratoare, dar el ridică din umeri și se retrase. Nu avea să-și contrazică niciodată soția!

Femeia o împinse pe Karina spre ușă și spuse: **Păcatele părinților! Ar fi trebuit să știu că vei fi o femeie desfrânată, la fel ca mama ta!**

Karina se așeză pe trotuar în fața casei și începu să plângă, până când tatăl ei adoptiv ieși cu un rucsac.

— **Sora ta ți-a împachetat câteva lucruri**, spuse el, oferindu-i un mic teanc de bancnote. **Îmi pare rău, dar știi cum este mama ta.**

Karina își șterse lacrimile și îl privi furioasă.

— **Ea nu este mama mea!**, strigă ea. **Și tu nu ești tatăl meu! Mi-ai promis că mă vei iubi orice s-ar întâmpla! Asta fac adevărații părinți!**

Tatăl adoptiv plecă, vizibil jenat, iar Karina își luă puținele lucruri și începu să meargă fără o destinație clară.

Fusese adoptată de mică și crescută în familia López, alături de alți patru copii. Era o familie respectabilă, însă fanatic religioasă. Nu sărbătoreau zile de naștere sau Crăciunul, considerându-le păcate.

Viața Karinei și a fraților ei se rezuma la mersul la școală în timpul săptămânii și la biserică duminica. Dar, ca orice adolescentă, ea începu să se revolte. Vroia să meargă la cinema, să poarte haine frumoase și ruj.

Vroia să meargă la petreceri, să sărute un băiat și să se îndrăgostească. Însă, din cauza regulilor stricte ale familiei, toate aceste dorințe îi erau interzise, așa că ajunse să piardă orice simț al limitelor. Se implică într-o relație cu băiatul-problemă al școlii și, în câteva luni, rămase însărcinată.

— **Acum nu mai există miracole!**, își spuse cu amărăciune. **Niciun înger păzitor care să aibă grijă de tine!**

Aceasta fusese întotdeauna fantezia ei preferată. Își imagina că avea un înger păzitor care veghea asupra ei și care, uneori, îi lăsa cadouri misterioase.

De ziua ei, găsea mici daruri în dulapul de la școală. Nu le lua niciodată acasă, de teamă să nu fie descoperită. În preajma Crăciunului, descoperea bastonașe de zahăr atârnând de un copac de lângă fereastra ei și un ciorap plin cu dulciuri interzise.

Încercase de multe ori să afle cine era acest binefăcător misterios, dar niciodată nu reușise să-l prindă. Acum, când era complet singură, însărcinată și fără un loc unde să meargă, avea mai mare nevoie de îngerul ei păzitor decât oricând.

Se așeză pe o bancă din parcul din apropiere și își puse rucsacul în poală. Numără banii pe care îi primise de la tatăl său adoptiv: puțin peste 56 de dolari. Nici măcar nu era suficient pentru o noapte într-un motel ieftin.

Lacrimile i se rostogoleau din nou pe obraji, când auzi o voce prietenoasă.

— **Hei, fetițo, ce poate fi atât de rău? Poate că mama Mila te poate ajuta!**

Karina ridică privirea și văzu doi oameni: o femeie înaltă, cu un zâmbet cald, îmbrăcată într-un șorț înflorat, și un bărbat care ținea în mână o pereche de foarfece de grădinărit și un buchet de trandafiri.

— **Sunt… bine…**, murmură Karina, încercând să-și ascundă lacrimile.

Femeia dădu din cap și se așeză lângă ea.

— **Nu, draga mea, nu ești bine**, spuse cu blândețe. **Dar poți să-mi spui ce s-a întâmplat. Nu te voi judeca.**

Karina le povesti întreaga ei tragedie și încheie spunând:

— **Nu am bani, nu am un loc unde să merg și am un copil pe drum pe care trebuie să-l îngrijesc.**

— **Îți voi oferi un loc de muncă**, spuse Mila calm. **Și am un apartament mic unde ai putea sta, dar va trebui să ai grijă singură de copil.**

— **Îmi vei da un loc de muncă?** întrebă Karina neîncrezătoare. **Serios?**

— **Da**, confirmă Mila. **Am o tarabă cu flori la colțul parcului, dar vreau să mai deschid una în zona comercială. Îți voi arăta cum să faci aranjamente florale și vedem cum te descurci.**

Karina zâmbea printre lacrimi.

— **Asta pot face! Îmi plac florile!**

— **Atunci, haide să vezi apartamentul unde te pot caza.**

Apartamentul era mic, dar foarte curat și primitor. Karina nu-și putea crede norocul. Poate că îngerul ei păzitor fusese alături de ea tot timpul!

Lunile următoare, viața Karinei s-a îmbunătățit. Taraba de flori a avut succes, iar Mila era foarte mulțumită de ea. Femeia grijulie o ducea la medic, iar Karina și copilul ei erau sănătoși.

Cinci luni mai târziu, Karina a dat naștere unui băiețel minunat, pe care l-a numit Miguel. Mila i-a oferit trei luni de concediu înainte de a reveni la muncă.

Miguel plângea mult, iar Karina îi schimba constant scutecele. Părea că nu dormea mai mult de zece minute odată, iar tânăra mamă era epuizată. Apoi, într-o dimineață, s-a trezit și a văzut că Miguel dormea liniștit.

Biberonul său era gol, iar scutecul – curat și uscat.

— **E foarte ciudat!**, își spuse ea. **L-am hrănit și l-am schimbat în somn?**

A doua noapte, s-a forțat să rămână trează. La ora trei dimineața, auzi un plânset slab urmat de o voce șoptită. Cineva era cu copilul ei!

Se furișă în cameră și văzu o femeie aplecată peste pătuț.

— **Cine ești? Îndepărtează-te de copilul meu!**

Femeia ridică privirea și zâmbi cu blândețe.

— **Bună, Karina. Sunt Marta Duarte… mama ta.**

Astfel, Karina și-a găsit mama biologică și, în sfârșit, a avut parte de dragostea și sprijinul pe care le căutase toată viața.

O tânără descoperă că este însărcinată la șaptesprezece ani, iar părinții săi adoptivi, profund religioși, o dau afară din casă, dar ajunge să găsească ajutor în cel mai neașteptat mod.

— Ieși afară!, strigă mama ei adoptivă, în timp ce Karina plângea și își acoperea fața cu mâinile. Păcătoasă dezgustătoare! Nu te voi accepta în această casă alături de frații și surorile tale nevinovate!

Karina îi aruncă tatălui său adoptiv o privire imploratoare, dar el ridică din umeri și se retrase. Nu avea să-și contrazică niciodată soția!

Femeia o împinse pe Karina spre ușă și spuse: Păcatele părinților! Ar fi trebuit să știu că vei fi o femeie desfrânată, la fel ca mama ta!

Karina se așeză pe trotuar în fața casei și începu să plângă, până când tatăl ei adoptiv ieși cu un rucsac.

— Sora ta ți-a împachetat câteva lucruri, spuse el, oferindu-i un mic teanc de bancnote. Îmi pare rău, dar știi cum este mama ta.

Karina își șterse lacrimile și îl privi furioasă.

— Ea nu este mama mea!, strigă ea. Și tu nu ești tatăl meu! Mi-ai promis că mă vei iubi orice s-ar întâmpla! Asta fac adevărații părinți!

Tatăl adoptiv plecă, vizibil jenat, iar Karina își luă puținele lucruri și începu să meargă fără o destinație clară.

Fusese adoptată de mică și crescută în familia López, alături de alți patru copii. Era o familie respectabilă, însă fanatic religioasă. Nu sărbătoreau zile de naștere sau Crăciunul, considerându-le păcate.

Viața Karinei și a fraților ei se rezuma la mersul la școală în timpul săptămânii și la biserică duminica. Dar, ca orice adolescentă, ea începu să se revolte. Vroia să meargă la cinema, să poarte haine frumoase și ruj.

Vroia să meargă la petreceri, să sărute un băiat și să se îndrăgostească. Însă, din cauza regulilor stricte ale familiei, toate aceste dorințe îi erau interzise, așa că ajunse să piardă orice simț al limitelor. Se implică într-o relație cu băiatul-problemă al școlii și, în câteva luni, rămase însărcinată.

— Acum nu mai există miracole!, își spuse cu amărăciune. Niciun înger păzitor care să aibă grijă de tine!

Aceasta fusese întotdeauna fantezia ei preferată. Își imagina că avea un înger păzitor care veghea asupra ei și care, uneori, îi lăsa cadouri misterioase.

De ziua ei, găsea mici daruri în dulapul de la școală. Nu le lua niciodată acasă, de teamă să nu fie descoperită. În preajma Crăciunului, descoperea bastonașe de zahăr atârnând de un copac de lângă fereastra ei și un ciorap plin cu dulciuri interzise.

Încercase de multe ori să afle cine era acest binefăcător misterios, dar niciodată nu reușise să-l prindă. Acum, când era complet singură, însărcinată și fără un loc unde să meargă, avea mai mare nevoie de îngerul ei păzitor decât oricând.

Se așeză pe o bancă din parcul din apropiere și își puse rucsacul în poală. Numără banii pe care îi primise de la tatăl său adoptiv: puțin peste 56 de dolari. Nici măcar nu era suficient pentru o noapte într-un motel ieftin.

Lacrimile i se rostogoleau din nou pe obraji, când auzi o voce prietenoasă.

— Hei, fetițo, ce poate fi atât de rău? Poate că mama Mila te poate ajuta!

Karina ridică privirea și văzu doi oameni: o femeie înaltă, cu un zâmbet cald, îmbrăcată într-un șorț înflorat, și un bărbat care ținea în mână o pereche de foarfece de grădinărit și un buchet de trandafiri.

— Sunt… bine…, murmură Karina, încercând să-și ascundă lacrimile.

Femeia dădu din cap și se așeză lângă ea.

— Nu, draga mea, nu ești bine, spuse cu blândețe. Dar poți să-mi spui ce s-a întâmplat. Nu te voi judeca.

Karina le povesti întreaga ei tragedie și încheie spunând:

— Nu am bani, nu am un loc unde să merg și am un copil pe drum pe care trebuie să-l îngrijesc.

— Îți voi oferi un loc de muncă, spuse Mila calm. Și am un apartament mic unde ai putea sta, dar va trebui să ai grijă singură de copil.

— Îmi vei da un loc de muncă? întrebă Karina neîncrezătoare. Serios?

— Da, confirmă Mila. Am o tarabă cu flori la colțul parcului, dar vreau să mai deschid una în zona comercială. Îți voi arăta cum să faci aranjamente florale și vedem cum te descurci.

Karina zâmbea printre lacrimi.

— Asta pot face! Îmi plac florile!

— Atunci, haide să vezi apartamentul unde te pot caza.

Apartamentul era mic, dar foarte curat și primitor. Karina nu-și putea crede norocul. Poate că îngerul ei păzitor fusese alături de ea tot timpul!

Lunile următoare, viața Karinei s-a îmbunătățit. Taraba de flori a avut succes, iar Mila era foarte mulțumită de ea. Femeia grijulie o ducea la medic, iar Karina și copilul ei erau sănătoși.

Cinci luni mai târziu, Karina a dat naștere unui băiețel minunat, pe care l-a numit Miguel. Mila i-a oferit trei luni de concediu înainte de a reveni la muncă.

Miguel plângea mult, iar Karina îi schimba constant scutecele. Părea că nu dormea mai mult de zece minute odată, iar tânăra mamă era epuizată. Apoi, într-o dimineață, s-a trezit și a văzut că Miguel dormea liniștit.

Biberonul său era gol, iar scutecul – curat și uscat.

— E foarte ciudat!, își spuse ea. L-am hrănit și l-am schimbat în somn?

A doua noapte, s-a forțat să rămână trează. La ora trei dimineața, auzi un plânset slab urmat de o voce șoptită. Cineva era cu copilul ei!

Se furișă în cameră și văzu o femeie aplecată peste pătuț.

— Cine ești? Îndepărtează-te de copilul meu!

Femeia ridică privirea și zâmbi cu blândețe.

— Bună, Karina. Sunt Marta Duarte… mama ta.

Astfel, Karina și-a găsit mama biologică și, în sfârșit, a avut parte de dragostea și sprijinul pe care le căutase toată viața.