ȘEFUL MEU M-A CONCENDIAT FĂRĂ NICIO EXPLICAȚIE. A DOUA ZI DIMINEAȚĂ, M-AM TREZIT CU UN MESAJ DE LA SOȚIA LUI: „ÎNTÂLNEȘTE-MĂ. TREBUIE SĂ-ȚI SPUN ADEVĂRUL.”

ȘEFUL MEU M-A CONCENDIAT FĂRĂ NICIO EXPLICAȚIE. A DOUA ZI DIMINEAȚĂ, M-AM TREZIT CU UN MESAJ DE LA SOȚIA LUI: „ÎNTÂLNEȘTE-MĂ. TREBUIE SĂ-ȚI SPUN ADEVĂRUL.”

Am fost mereu un angajat dedicat și loial, și credeam că am o relație bună cu șeful meu, Greg.

Era strict, dar corect. Exigent, dar dispus să asculte.

Anii trecuseră, iar eu muncisem din greu, făcând ore suplimentare pentru a-mi dovedi valoarea. Credeam că îmi câștigasem locul în companie.

Așa că, atunci când Greg m-a chemat în biroul său într-o după-amiază, am presupus că era doar o întâlnire de rutină.

Dar acea zi mi-a schimbat viața.

— Lena, — a început el, fără să mă privească în ochi, — îmi pare rău, dar trebuie să te concediem.

Mintea mi s-a golit pentru o clipă.

— Ce? De ce? — am bâiguit, simțind un val de confuzie și neîncredere.

— Îmi pare rău, Lena. Pur și simplu nu mai avem buget pentru poziția ta, — a explicat el, evitându-mi privirea. — Nu e nimic personal, doar afaceri. Vei primi compensație, iar cei de la HR îți vor explica detaliile.

Nu puteam să procesez ce îmi spunea. Cum putea totul să se schimbe atât de brusc? Tocmai terminasem un proiect important, primisem evaluări pozitive și făcusem tot ce puteam pentru echipă. Nu fusese niciun avertisment, niciun semn că slujba mea era în pericol.

— Ești sigur? — am întrebat, cu vocea tremurândă. — Am muncit atât de mult pentru această companie. De ce acum?

Greg oftă, vizibil incomod.

— Nu e decizia mea, Lena. Este o decizie a companiei. Îmi pare rău, dar nu pot face nimic.

Mi-am strâns lucrurile, cu mintea învârtindu-se. În timp ce părăseam biroul pentru ultima oară, am încercat să îndepărtez senzația de trădare. Dar impactul era prea puternic. Dădusem totul pentru acest loc de muncă, iar acum nu mai aveam nimic.

A doua zi dimineață, m-am trezit cu un mesaj care mi-a făcut sângele să înghețe.

„Întâlnește-mă. Trebuie să-ți spun adevărul. – Sarah.”

Era de la Sarah, soția lui Greg. Nu mai vorbisem cu ea de ani de zile și nici măcar nu știam că avea numărul meu.

Inima mi-a început să bată cu putere. Ce voia? De ce mă contacta acum, după tot ce s-a întâmplat?

Am ezitat. De ce ar vrea Sarah, o femeie pe care abia o cunoșteam, să mă vadă acum? Am fost tentată să ignor mesajul, dar ceva din mine m-a împins să accept întâlnirea. Poate era ceva ce trebuia să știu. Poate acesta era ultimul piesaj lipsă din puzzle.

Am fost de acord să ne vedem la o mică cafenea din centru, sperând să găsesc răspunsuri.

Când am ajuns, Sarah era deja acolo, așezată la o masă, cu mâinile strâns împreunate. Părea schimbată—mai îmbătrânită, mai obosită—dar privirea ei avea o intensitate pe care nu o mai văzusem niciodată.

— Lena, — a spus ea, cu voce joasă și serioasă. — Mulțumesc că ai venit. Știu că pare ciudat.

Am dat din cap, nesigură ce să spun.

— De ce ai vrut să mă vezi? Ce se întâmplă?

Sarah a tras aer adânc în piept, ochii ei rătăcind o clipă spre fereastră înainte de a se întoarce la mine.

— Nu știu cum să-ți spun asta, dar simt că trebuie să știi adevărul. Greg nu te-a concediat din cauza bugetului, Lena. A fost o minciună.

Am privit-o, șocată.

— Ce vrei să spui? El a spus că e din cauza bugetului.

Sarah își strânse buzele, iar vocea îi tremura.

— Nu e asta, — a mărturisit ea. — Te-a concediat din cauza mea.

Am clipit, încercând să procesez.

— Din cauza ta? Ce vrei să spui?

Fața ei se umplu de vinovăție.

— Greg și cu mine… căsnicia noastră e un dezastru de luni de zile. Ne certăm constant, iar el… — Sarah ezită, apoi își coborî privirea. — A fost cu altcineva.

Am rămas fără aer.

— Greg te-a înșelat?

Ea încuviință, cu ochii înlăcrimați.

— Da. Dar nu cu oricine. Cu tine.

Cuvintele ei m-au lovit ca un pumn în stomac. Am simțit că mi se taie respirația.

— Ce? Eu nu—

— Știu, — mă întrerupse ea, ștergându-și o lacrimă. — Dar Greg a crezut că da. E obsedat de tine, Lena. Te-a dorit de luni de zile. A vrut să te concedieze mai devreme, dar nu a putut. De asta a fost atât de distant în ultima vreme, de asta a încetat să-ți mai vorbească în ședințe. Încerca să te îndepărteze, să se convingă că nu simte nimic pentru tine.

Simțeam cum lumea se destramă în jurul meu.

— Și asta nu a funcționat, — continuă Sarah. — În noaptea dinaintea concedierii tale, am avut o ceartă uriașă. Am aflat totul, iar el a recunoscut. I-am spus că nu mai pot trăi așa, că trebuie să aleagă între mine și tine. Așa că te-a concediat. A crezut că, dacă dispari, poate să salveze căsnicia noastră.

Am rămas acolo, năucită. Nici în cele mai negre coșmaruri nu mi-aș fi imaginat așa ceva.

— Îmi pare atât de rău, Lena, — a spus Sarah, cu sinceritate în glas. — Nu am vrut niciodată să fii victima în toată această poveste. Nu am știut cum să repar lucrurile, dar nu am vrut să plătești tu pentru greșelile lui. Am vrut doar să știi adevărul.

Nu puteam procesa nimic. Gândurile îmi goneau prin minte, inima îmi era grea.

— Nu știu ce să spun, — am șoptit în cele din urmă.

Sarah mi-a strâns mâna.

— Nu îți cer să mă ierți. Doar voiam să știi că nu e vina ta.

Am dat încet din cap, încă în șoc.

— Mulțumesc că mi-ai spus. Nu știu ce voi face de acum înainte, dar măcar acum știu adevărul.

Sarah mi-a oferit un zâmbet trist.

— Ai grijă de tine, Lena. Sper să găsești liniștea în toată această nebunie.

În timp ce ieșeam din cafenea, simțeam greutatea adevărului apăsându-mă.

Cariera mea, încrederea mea în Greg, imaginea mea despre mine însămi—totul fusese ruinat.

Dar cel puțin acum știam adevărul.

Și adevărul, oricât de dureros, era primul pas spre a-mi reclădi viața.