Georgescu este operațiunea specială a PSD. Tudose – viitorul premier

Georgescu este operațiunea specială a PSD. Tudose – viitorul premier

Autor:

În timp ce toată lumea aleargă bezmetică ca o pisică după lumina laserului cu care se joacă băieții deștepți, o grupare din PSD stă relaxată și se amuză. „Au venit rușii! Agenturili străine! Război!”. Nu, dragilor, toată campania lui Georgescu este creația unei tabere din PSD, anti-Marcel.


Connect the dots:

  • August 2023. Victor Ponta, considerat omul Chinei în România, este numit consilier onorific al lui Ciolacu. Numirea a șocat pe mulți, pentru că nu avea nici o logică. Asta vine la scurt timp după ce Ciolacu încercase să scape de gruparea Firea-Pandele-Stănescu și să-și întărească controlul în partid. Personal, suspectez că rolul lui Ponta a fost să asigure controlul asupra lui Ciolacu și să facă legătura cu decidenții chinezi care puteau modifica algoritmul TikTok. Acest tip de manipulare nu putea fi obținut doar prin injectarea de bani în rețea. Era nevoie de o operațiune similară cu cea din SUA, unde FBI a și arestat, în 2022, o echipă de experți chinezi angajați ai ByteDance (compania mamă a TikTok).
  • 3 octombrie – Ministrul PSD al Digitalizării, Bogdan Ivan, a fost la sediul TikTok din Dublin, Irlanda. Nu a informat autoritățile și nu știe nimeni ce a vorbit acolo. Valentin Jucan consideră că Ministerul Digitalizării nu are nicio prerogativă în a discuta cu platformele sociale pe tema organizării alegerilor, mai ales în contextul Regulamentului (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale (DSA).
  • 24 noiembrie – Păpușarii din PSD împart 300.000 de voturi către AUR și 100.000 de voturi către Georgescu.
  • Ciolacu, probabil sfătuit de apropiații săi (nu neapărat prieteni), acceptă senin rezultatul alegerilor și își dă demisia din toate funcțiile. La scurt timp, într-o video conferință internă, noua grupare din PSD îi forțează și pe ceilalți din echipa lui Ciolacu „să facă pasul înapoi”. Aceeași sursă mi-a povestit că singurul care a ezitat să se retragă ar fi fost Daniel Băluță. Acesta a fost întrebat scurt și dur: „Ce n-ai înțeles?”. Băluță s-a fâstâcit și s-a retras, cerându-și scuze.
  • 26 noiembrie – Mihai Tudose, noul lider de facto al PSD: „PSD va decide după alegerile parlamentare pe cine susţine pentru turul doi al prezidenţialelor.
  • După această decizie, vectorii PSD au fost activați și au început să curgă mesajele neasumate de susținere a lui Georgescu.
Citește și  Soțul meu m-a părăsit de 10 ani domnule judecător

Speculez că discuția noului PSD cu Ciolacu ar fi fost: „Game over! O iei pe Sorina și 100+ de milioane de euro pe care i-ai strâns și mucles.” Scurt, clar și la obiect.

Tudose – viitorul premier

Matroska

Scenariul aflat acum pe masa băieților:

  • Majoritate cu PNL, fără implicarea „suveraniștilor”. PSD 29-30% (la redistribuire). PNL 12%. + minorități sunt undeva la limită. O piedică pentru acest plan ar putea fi Bolojan. La adresa lui Bolojan se va declanșa o campanie de presă extrem de agresivă. La nevoie, se găsesc/inventează și câteva fapte de corupție. NIMENI din administrație nu-l vrea pe Bolojan la București. Nici măcar PNL.
  • Dacă nu se poate forma o majoritate cu PNL, PSD se va sacrifica pentru stabilitatea țării și va forma o majoritate cu „suveraniștii”. Oricum, majoritatea parlamentarilor din AUR sunt de fapt pesediști. POT este la fel de infiltrat și ușor de controlat.
  • Premier Tudose (prima opțiune) sau Grindeanu.
  • Georgescu, în calitate de președinte, o să iasă să spună că nu are nicio problemă cu NATO, UE și Deveselu și, după aia, dispare, pe modelul lui Iohannis. Dacă e cuminte, își termină mandatul. Dacă nu, îl suspendă. Noua grupare îl folosește ca sperietoare pentru factorii decidenți din UE: „Vreți anticorupție? Ne retragem și-l lăsăm pe Georgescu să transforme România în Ungaria sau chiar să scoată țara din UE sau NATO.” Vezi aici cât de ușor poate președintele să facă asta: Ar putea să scoată Georgescu România din UE sau NATO fără referendum? Da, poate!

De ce a fost nevoie de acest plan extrem de complicat și oarecum riscant?


Era clar că oamenii vor vota anti-sistem. Așa că, cel mai simplu era să canalizeze aceste voturi către partidele antisistem controlate de fapt tot de către PSD. În plus, păpușarii din PSD nu s-au împăcat niciodată cu dorința lui Ciolacu de a îndepărta, rând pe rând, toate numele grele din partid. Nu poți să-ți faci dușmani de calibrul lui Stănescu, Olguța, Firea etc. și să scapi din asta. Astfel că, prin acest plan, PSD și-a asigurat continuitatea la guvernare și a scăpat și de Marcel, orbit se pare de fluturașii din stomac și devenit neatent la ceea ce i se pregătea. That’s amore!

Între timp, se pare că Marcel s-a prins de țeapa pe care și-a luat-o și încearcă o revenire pe ultima sută de metri. Tabăra Cotroceniului nu pare nici ea mulțumită de cum au ieșit jocurile. Mai ales că marele absent are planificată o ultimă vacanță într-o țară exotică, chiar de 1 Decembrie. Da, din ceea ce știu, ficusul-șef nu ne va onora cu prezența la ceremonia de 1 Decembrie.

Citește și  Bancul zilei Două blonde discută după examenul de conducere

Operațiunea „Matrioșka”

Pot fi lucrurile și mai rele de atât? Da, dacă în final se va vedea că a existat și implicarea rușilor în această poveste. Ruși care ar fi ajutat această grupare din dorința de a pune sub control una dintre ultimele țări din această zonă care nu se aliniază politicii rusești. Reamintesc faptul că mulți dintre vecinii noștri au la putere oameni politici (foarte) prietenoși cu rușii: Ungaria, Slovacia, Serbia, Croația, Slovenia, Bulgaria. Dar deja vorbim de o reașezare geo-strategică ca în 1945. Voi reveni cu acest scenariu, pe care încă îl documentez. Scenariu care, dacă se va dovedi adevărat, atunci ar cam fi cazul să ne facem bagajele și să o luăm spre Vest cât încă se mai poate.

stiricalitative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *