Lucruri pe care trebuie să le pazești cu sfințenie
Am încercat să reproduc o parte din sfaturile părintelui Visarion Iugulescu – părintele meu duhovnicesc. Aceste îndemnuri ar trebui să fie ca o călăuză pentru toți creștinii ortodocși care vor să trăiască o viață înduhovnicită și își doresc să se mântuiască:
Dacă ai posibilitate și voință, obișnuiește să te trezești la rugăciune în miez de noapte. Rugăciunea din timpul zilei este de argint şi este dusă la Dumnezeu de către sfinţii îngeri, însă cea mai puternică rugăciune este cea din timpul nopţii. Ea se numeşte de aur fiindcă atunci cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge la Dumnezeu direct, fără nici o mijlocire.
Căci aşa cum vrăjile şi farmecele au cea mai mare putere în timpul nopţii, tot aşa şi rugăciunea are o putere foarte mare şi este o jertfă bine plăcută înaintea lui Dumnezeu, tocmai pentru faptul că faci o osteneală foarte mare să te trezești în miez de noapte. Noaptea, mintea este limpede și detașată de orice grijă lumească din timpul zilei, iar rugăciunea ta va fi curată și rostită cu atenție și înflăcărare. Roagă-te pentru iertarea păcatelor, roagă-te pentru întreaga lume, fă metanii cât poți, plângi, căci diavolii sunt îngroziți de oamenii care-și plâng păcatele și pun hotărâre temeinică de a nu mai păcătui. Metaniile sunt ca o sabie care taie și scot păcatele, lacrimile le spală, iar rugăciunea umple de virtuți.
Ferește-te să lucrezi Duminica, pentru că banii câștigați în aceste zile sfinte de sărbătoare, ți se vor fura pentru că și tu ai furat întâi Ziua Domnului. Sau îi vei pierde singur, sau îi vei da pe medicamente și pe la doctori.
Ferește-te să judeci pe cel ce l-ai văzut greșind, căci vei ajunge să cazi exact în aceleași păcate. Nu iubi somnul, desfătarea, mândria, îmbuibarea cu mâncăruri și băuturi, căci acestea sunt cauzele care pornesc în tine războiul curviei.
Cât ești în viață, fă-ți cu mâna ta ce ar trebui să-ți dea alții de pomană după ce vei muri, căci la moarte s-ar putea să n-ai parte nici măcar de o groapă, cu atât mai puțin de pomeni, milostenii.
Dacă vei ajunge vremurile grele și ți se va lua pâinea de pe masă, să nu faci revoltă, căci nu se cade să ieși în stradă pentru stomac.
Încearcă să faci cel puțin o bucurie pe zi unei persoane, fie că-i dai de pomană haine, mâncare sau bani, fie că-i spui o vorbă bună, un cuvânt de încurajare și mângâiere, pentru că foarte mult contează înaintea lui Dumnezeu să bucuri un suflet.
Silește-te să faci fapte mari, dar ia aminte că Dumnezeu se uită la intenția cu care faci, nu la mărimea faptei.
Să nu treacă ziua și să fii certat cu cineva, căci nicio rugăciune nu-ți va mai fi primită până nu te împaci și-ți ceri iertare acelora cărora le-ai greșit sau ți-au greșit.
Nu lega prietenii cu oamenii vicioși, căci vei ajunge să înoți în aceeași mocirlă în care înoată și ei. Ferește-te de prietenia cu lumea necredincioasă, care este vrăjmășie cu Dumnezeu.
Diavolul nu-ți cunoaște gândul, însă te ispitește acolo unde știe că ai slăbiciune. El pune în undiță exact râma cu care știe că te ademenește. De exemplu, nu te ispitește cu patima beției, dacă știe că nu-ți place băutura și că nu te poate doborî, ci cu patima de care știe că ești tu stăpânit.
Fii model în lume, astfel încât oamenii să aibă ce învăța de la tine și să te pomenească în rugăciunile lor. Cu tine, Dumnezeu poate judeca lumea. La Judecată, când Dumnezeu îi va întreba pe ceilalți care au trăit lângă tine, de ce nu au făcut și ei fapte bune, de ce nu au mers la Biserică, nu s-au spovedit, împărtășit, te va pune pe tine ca martor și le va spune acelora: „Dar el cum a putut, el cum a știut?” Alminteri, și alții pot fi de mărturie pentru tine la Judecata de Apoi.
Obișnuiește ca în fiecare dimineață să faci 3 închinăciuni înaintea lui Dumnezeu și să-I mulțumești că te-a învrednicit să vezi din nou lumina zilei și că inima ta încă mai bate. Puteai să fii bolnav sau chiar mort și să nu mai ai timp de pocăință. Iar seara, la fel, mulțumește că ai sfârșit-o cu bine, și pentru tot ajutorul și sporul ce l-ai primit și roagă-L să-ți primească osteneala pe care ai făcut-o în decursul acelei zile. Astfel, prin recunoștința și mulțumirea ta față de Dumnezeu, vei fi învrednicit pe mai departe de alte mari daruri și binecuvântări. Obișnuiește să te mulțumești cu cât ai, căci prin cârtire și nerecunoștință, Dumnezeu Se mânie și îți va lua și puținul pe care-l ai. Mulți râvnesc la traiul tău și și-ar dori să aibă ce ai tu, iar tu nu știi să apreciezi marea valoare a oamenilor sau a lucrurilor ce te înconjoară.
Când pleci de acasă, însemnează-te cu semnul Sf. Cruci, ia anaforă, agheasmă, unge-te cu mir pentru ca să fii păzit de tot ce este rău, de necazurile care s-ar putea abate asupra ta, și de toate duhurile necurate care sunt în văzduh, pentru că s-au înmulțit foarte mult vrăjitoarele și doar înarmându-te cu aceste sfințenii, vrăjmașul nu va avea nicio putere asupra ta. Fă semnul Sf. Cruci peste mâncare fie de e cumpărată ori primită, căci nu știi ce mâini au făcut-o, sau ce poate conține. De asemenea, însemnează-ți toate cele 5 simțuri cu semnul Sf. Cruci (poți chiar să le ungi cu agheasmă sau mir), și roagă-te să nu ți se întineze niciunul, să nu vezi / auzi cele deșarte sau pierzătoare de suflet. Roagă-te să nu smintești pe nimeni, și să nu fii smintit de către nimeni. Păzește-te de vorbăria în deșert care sărăcește sufletul, și caută să ai în minte o permanentă stare de rugăciune, înălțând cugetul către Dumnezeu prin scurta și preaputernica rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul.”, oriune te-ai afla: acasă, la servici, la școală sau pe stradă. După fiecare rugăciune de: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul.”, primești în taină replică de la Dumnezeu: „Iertat să fii!”
Să te spovedești și să te împărtășești măcar de 4 ori pe an (în cele 4 posturi), iar dacă știi că duci o viață mai curată, obișnuiește să te spovedești și să te împărtășești cât mai des posibil – recomandarea Sf. Părinți, din 40 în 40 de zile. Iar în ziua în care te-ai împărtășit, frate creștine, să-ți tremure mădularele, căci Îl porți pe Hristos în tine, și pământul se cutremură când pășești tu. Așa de valoroasă și de puternică este Sf. Împărtășanie.
În rugăciunile tale, roagă-L pe Dumnezeu să-ți trimită Harul Său cel Sfânt care luminează toate, și cere-I să-ți dea înțelepciune și lumină ca să știi cum să procedezi în orice situație, și să nu greșești. Roagă-L să-ți țină mintea întreagă, ca să poți judeca drept. Mintea, rațiunea, disecernământul, dreapta judecată sunt mari daruri de la Dumnezeu și de mare folos.
Dacă ai căzut, ridică-te! Nu sta în păcat și nici nu deznădăjdui, căci acesta este scopul diavolului, să te facă să-ți pierzi nădejdea. Mergi și te spovedește. A cădea este omenește, dar a te ridica este îngerește. În toți oamenii sunt vii patimile, dar în oamenii harului ele sunt legate. Orice patimă poate fi înlocuită de o virtute prin care Dumnezeu e activ în om.
Tot ce faci, fă din dragoste și cu smerenie. Ține în ascuns lucrarea și nevoința ta lăuntrică, și acoperă faptele tale bune cu smerenie, pentru că altfel se răsuflă și se strică, iar așa nu plac lui Dumnezeu. Ia aminte căci cu cât te aprinzi mai mult în râvnă, cu atât și loviturile vor fi mai puternice, dar nu te teme, Dumnezeu nu te va lăsa.