Sărbătoare Mare astăzi 16 Mai. Sfânt Mare făcător de minuni

Sărbătoare Mare astăzi 16 Mai. Sfânt Mare făcător de minuni

In fiecare an pe data de 16 mai, credincioșii sărbătoresc pe Sfântul Teodor cel Sfințit, iar această zi marchează și onomastica celor care poartă numele sau derivate ale acestuia, precum Teodora, Teodor, Teo, Tudora, Toader, Toadar, Tudor, Dorin, Doru, Dorel, Dorina, Dorin, Dora sau Dicu.

Sfântul Teodor este cunoscut pentru minunile sale, fiind considerat făcător de minuni, iar cei care se roagă cu credință la el obțin vindecare grabnică pentru suferințele trupești sau sufletești.

În calendarul religios ortodox pentru data de 16 mai 2024 este menționată sărbătoarea Sfântului Teodor cel Sfințit. Pe lângă sărbătoarea ortodoxă, în calendarul greco-catolic este însemnat și Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit, alături de alți sfinți și fericiri.

Sfântul Teodor cel Sfințit s-a născut într-o familie păgână în Tebaida de Sus și, la vârsta de 14 ani, a plecat de acasă pentru a se alătura mănăstirii conduse de Sfântul Pahomie.

Mama sa și fratele său au urmat ulterior calea monahală. După trecerea la cele veșnice a Sfântului Pahomie, Teodor a devenit stareț al mănăstirilor întemeiate de către acesta.

Sfântul Teodor cel Sfințit a trecut la cele veșnice pe 16 mai 367.

Calendar ortodox 16 mai 2024. Rugăciune către Sfântul Teodor cel Sfințit

Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Teodor; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Citește și  Teo Trandafir si-a dat demisia de la radio

Cel ce eşti cu numele darurilor celor dumnezeieşti, primind har dumnezeiesc din luminatele vistierii cele ce nu se cheltuiesc, dă-mi mie dar celui ce vreau să cânt acum prăznuirea ta cu cântări de laudă, pururea pomenite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cugetând cu osârdie legea cea preacurată, cu totul te-ai făcut curat şi lămurit părinte; şi ocârmuindu-te însuţi cu cuvântul cel preacurat, te-ai arătat vas prealuminat şi sfinţit al curăţiei, pururea fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

stiricalitative