Ghicești cine e tânăra din imagine Este un tezaur viu al românilor și un exemplu pentru mulți
Cine este tânăra din imagine, de o eleganță impresionantă? Puțini o recunosc, deși azi este una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară de la noi din țară. Era considerată o frumusețe rară, în jurul căreia roiau bărbații la acea vreme.
Frumusețea din imagine este una dintre cele mai iubite artiste din România. Se află de peste 60 de ani în industria muzicală și a reușit să cucerească inimile tuturor românilor în acest timp, devenind o emblemă când vine vorba despre folclor.
În fotografie era foarte tânără, pe vremea când nici măcar nu cunoscuse succesul și nu se gândea că va deveni una dintre cele mai iubite voci. A iubit mereu folclorul, a fost înzestrată cu mult talent și așa a ajuns să încânte o țară întreagă.
Pentru că este greu să o recunoști, îți spunem noi: este Sofia Vicoveanca. Are o carieră de invidiat și toată țara îi iubește vocea și piesele ce au ajuns la inimile pasionaților de muzică populară.
Este o artistă emblematică, pe care o apreciază oameni de pretutindeni. Mai mult, autoritățile din Suceava au numit un bulevard cu numele ei, în semn de prețuire și respect pentru comoara culturală pe care o lasă în urmă.
Sofia Vicoveanca este o artistă de excepție, dar și o familistă convinsă. A avut parte de o iubire ca în povești alături de soțul ei, dar viața i-a separat mult prea devreme, ceea ce a provocat mare durere în viața interpretei de muzică populară.
S-au iubit mult și între ei a fost dragoste la prima vedere. Sofia Vicoveanca a fost atât de îndrăgostită, încât a acceptat să se căsătorească încă de la a doua întâlnire, semn că erau siguri pe ceea ce simt. A fost căsătorită cu ziaristul sucevean Victor Micu, care a decedat în aprilie 2001, la vârsta de 70 de ani. Chiar dacă au avut o relație perfectă și niciodată nu s-au gândit la despărțire, artista i-a ascuns toată viața un secret soțului ei.
Acestuia nu îi plăcea ciorba cu smântână, dar ea nu se putea abține și tot a adăugat acest ingredient. Pentru că el nu a simțit gustul, niciodată nu i-a recunoscut acestuia că l-a păcălit, nici măcar în ultimele sale clipe de viață.
„Soţul meu zicea aşa: Mie nu îmi pui smântână! Îmi era milă de el, că ştiam că ciorba lui nu avea gustul la fel de bun ca cea din farfuria mea. Într-o zi ce am făcut? Am pus în toată oala smântână! I-am zis că nu am pus smântână. E albă de la pătrunjel, păstârnac, ţelină… şi s-a albit, i-am zis. I-a plăcut şi a mai cerut o porţie.
Numai aşa să faci ciorba, de acum!’, mi-a spus el. A plecat dintre noi şi n-a ştiut adevărul. Căci, dacă spui o minciunică, să o păstrezi până te duci! Niciodată nu a ştiut că îi pun smântână în ciorbă”, a declarat Sofia Vicoveanca într-o emisiune TV.
Când nu e pe scenă, se dedică familie și unei mari pasiuni de-ale sale: poezia. În timp ce mulți o cunosc pentru vocea ei fermecătoare și prezența scenică impresionantă, puțini știu că este și o scriitoare talentată.
În casa ei din Vicovul de Jos, într-o mansardă plină de istorie și amintiri, Sofia și-a creat un colț dedicat pasiunii sale. Acolo, stau cu mândrie diplomele și trofeele câștigate de-a lungul carierei, Tot acolo se află și o colecție de costume populare, peste 58 la număr.