Băiețelul de trei ani aruncat pe geam de propria mamă s-a trezit din comă Minunea s-a produs chiar de ziua lui de naștere când toți se pregăteau pentru ce era mai rău

Băiețelul de trei ani aruncat pe geam de propria mamă s-a trezit din comă Minunea s-a produs chiar de ziua lui de naștere când toți se pregăteau pentru ce era mai rău

Acum câteva săptămâni, o veste tragică a făcut înconjurul țării.O mamă din Botoșani a decis să se arunce de la geamul unui motel, alături de cei doi copii ai săi de doi și respectiv trei ani. Din nefericire, micuțul de doi ani nu a supraviețuit, iar cel de trei ani a ajuns în stare foarte gravă la spital. Medicii au fost rezervați privind starea lui și au declarat de mai multe ori că are răni ce nu pot fi operate.

Acum câteva zile, medicii au decis să îl deconecteze de la aparate, însă în ultima clipă au decis să îi mai ofere o șansă.

Potrivit SpyNews.ro, minunea s-a produs, astfel că în urmă cu câteva momente băiețelul s-a trezit din comă, chiar de ziua lui de naștere. Copilul a fost detubat și a început să plângă și acum medicii îi vor face mai multe investigații pentru a se asigura că totul este în regulă cu el. Tatăl său a trecut prin clipe extrem de grele în ultima perioadă, însă acum este foarte fericit și își dorește să îi ofere băiatului său o viață frumoasă care să îl facă să uite de momentele care l-au adus la un prag de moarte.

În tot acest timp, mama lui se află în arest preventiv, iar anchetatorii au stabilit că avea discernământ în momentul în care a comis teribila faptă.

Femeia i-a trimis soțului un mesaj de adioÎnainte să recurgă la gestul extrem pe care l-a făcut, Lorela i-a trimis soțului ei un mesaj de adio de-a dreptul terifiant. Potrivit cuvintelor sale, se pare că cei doi aveau probleme din cauza banilor.

„Mulțumesc că m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam. Sper să fii fericit acum că ai scapăt de noi și nu mai trebuie să ne trimiți bani, că am înțeles că asta era marea ta problemă. Cel mai rău îmi pare pentru copii, că ei nu au nicio vină. Dar nu îi pot lăsa așa ai nimănui. Nimeni nu o să îi iubească. Sper să fii fericit fără noi. Adio!”, a scris ea în mesaj.

stiricalitative