Rugăciunea scurtă către Sfântul Gheorghe purtatorul de biruintă
Sfântul Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul ortodox, este cinstit anul acesta pe 29 aprilie. Se spune că rugăciunea scurtă către Sfântul Gheorghe poate îndeplini orice dorință pentru cel ce o rostește.
Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia şi părinţii lui au fost creştini. A trăit în secolul al IV-lea, în vremea împăratului Diocleţian. Pentru faptul că era foarte priceput în organizarea armatei, câştigând multe victorii în condiţii dificile de luptă, ajunge, până la urmă, comandant de oaste.
În anul 303, împăratul Diocleţian a început lupta împotriva creştinilor. A dărâmat biserici, le-a ars cărţile sfinte, a interzis adunările şi cei care nu se supuneau, erau ucişi. Sfântul Gheorghe şi-a mărturisit deschis credinţa în Iisus Hristos, motiv pentru care a fost întemniţat şi chinuit.
A fost tras pe roată, a fost îngropat în var cu piatră pe piept, a fost lovit cu suliţe, dar a rezistat la toate torturile şi nu a vrut să renunţe cu nici un chip la credinţa sa, iar pentru acest fapt a fost decapitat în ziua de 23 aprilie 304.
Însă chiar dacă a fost supus la suferinţe inimaginabile, trupul său a rămas nevătămat şi cei care au asistat la toate acestea au fost uimiţi. Apogeul mirării a fost atins când Sfântul Gheorghe a înviat un mort. Această minune a învierii celui decedat a convins-o pe soţia lui Diocleţian, împărăteasa Alexandra, să treacă la creştinism.
Rugăciune către Sfântul GheorgheSe spune că rugăciunea către Sfântul Gheorghe poate îndeplini dorințe pentru cei ce o rostesc, mai ales în zilele de post. Așadar, dacă îți dorești ceva din toată inima, poți rosti rugăciunea scurta de mai jos.
”O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoie şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi bucurie nespusă, primeşte de la mine (se spune numele) această rugăminte a smeritului tău rob.
Păzeşte-mă în lumea aceasta şi în cea de apoi, de tot necazul şi ispita, de boala şi nenorocirea. Ajută-mă pe mine şi pe familia mea în (se spune problema). Îţi mulţumesc Sfinte Gheorghe şi Te cinstesc pe Tine şi Te preamăresc în veci.”
Sfântul Gheorghe 2019. Slujba de prăznuire se va face în a doua zi de PaștiDeoarece suntem în Postul Paștelui, Sfântul Sinod îi sfăuiește pe credincioși să sărbătorească onomastica după Paște. De altfel, BOR va face slujba de pomenire pe data de 29 aprilie 2019.
„Sfântul Gheorghe a fost unul dintre marii credincioși ai omenirii, iar cinstirea lui este motiv de sărbătoare și bucurie. Anul acesta 23 aprilie pică în perioada în care creștinii ortodocși se află în Săptămâna Patimilor. În consecință, s-a decis ca toți purtătorii numelui acestui sfânt să își celebreze onomastica pe 29 aprilie, după ieșirea din Postul Paștelui. Astfel de situații au mai existat în trecut și este o decizie cât se poate de normală a bisericii”, a explicat un reprezentant al BOR.