Motivul pentru care Dan Tufaru s-a despărțit de Anda Călugăreanu Era ușuratică

Motivul pentru care Dan Tufaru s-a despărțit de Anda Călugăreanu Era ușuratică

Secretele din viața amoroasă a cunoscutul actor Dan Tufaru au ieșit la iveală, iar cu ele odată și adevăratul motiv pentru care și-a părăsit soția, pe Anda Călugăreanu.

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, maestrul Florin Zamfirescu ne dezvăluie detalii neștiute despre viața personală a actorului Dan Tufaru. Aflăm adevăratul motiv pentru care a divorțat de Anda Călugăreanu și de ce nu s-a ocupat niciodată de fiica lor, Ioana Tufaru. Aflăm cât a durat celebrul trio de la TVR, Anda Călugăreanu-Dan Tufaru-Florian Pittiș și de câte ori a fost însurat cunoscutul actor.

Marele actor Dan Tufaru s-a născut pe data de 3 februarie 1944, în București, cartierul Dorobanți. Tatăl lui a fost general și micul Dan a crescut alături de cele trei surori ale lui. După moartea tatălui se mută cu familia în cartierul Giulești.

A absolvit facultatea de teatru în 1965 și a debutat la Craiova. S-a mutat apoi la teatrul Giulești, teatrul de comedie și teatrul evreiesc de stat. În anii de glorie ai TVR-ului, sub bagheta celebrul regizor Alexandru Bocăneț, Dan Tufaru a făcut un trio se senzație alături de Anda Călugăreanu și Florian Pittiș.

“Am fost coleg cu Dan Tufaru câțiva ani, la teatrul Giulești. Am jucat împreună în câteva spectacole. Cel mai important a fost Năpasta, de I.L. Caragiale, în regia lui Alexa Visarion. Știam că Dan este însurat cu Anda Călugăreanu și mi se păreau un cuplu minunat.

Am fost și-n vizită la ei acasă, nu aveau încă fetița, pe Ioana. Eram prieten cu Anda pentru că o admirăm cum cânta și ea avea o deschidere către mine. Am și jucat cu ea chiar dacă nu era actriță, la teatrul Țăndărică”, ne povestește maestrul Florin Zamfirescu.

Actorul Dan Tufaru a iubit mult. Prima dată s-a însurat în anul 1966 cu Miruna Petrescu. După 2 ani de la divorțul de aceasta se căsătorește cu celebra artistă Anda Călugăreanu cu care a stat până în anul 1981.

După nașterea fetei lor, Ioana Tufaru, actorul divorțează de Anda și se însoară cu frumoasa actriță Vasilica Tastaman. Nici cu ea nu rezistă mult cunoscând-o pe Cristina Dogaru, fosta stundentă a maestrului Florin Zamfirescu.

“Știam că Anda și Dan sunt un cuplu sudat, la un moment dat au făcut și fetița. Îi admiram iar Dan Tufaru era un băiat simpatic. El, Anda și Pitiș aveau împreună un trio, multe apariții la TVR în regia lui Alexandru Bocăneț. La un moment dat, după ce se născuse Ioana, am aflat că au divorțat. Nu dăduseră niciun semn și nu aveam motive să mă amestesc. Toată lumea s-a mirat.

Dan Tufaru s-a cuplat cu Vasilica Tastaman. Când l-am întrebat de ce a zis “Nu-mi mai plăcea de Anda că era ușuratică, acum sunt cu o fată minunată, Vasilica Tastaman”. La spusele lui izbucneau toți în ras.

Ba mai mult, Dănuț s-a mutat de la Giulești la Teatrul de Comedie unde plecaseră și alți colegi. Teatrul Giulești aproviziona cu actori și alte teatre. La Bulandra, de exemplu, au plecat Ștefan Bănică, Tamara Buciuceanu și Mariana Mihuț”, declară, în exclusivitate pentru FANATIK, Florin Zamfirescu.

Citește și  ANDREEA TONCIU SE LAUDĂ CĂ N-A CITIT O CARTE ÎN VIAŢA EI, DAR A „PRODUS” ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ BANII PE CARE ROMÂNII ÎI FAC ÎNTR-UN AN. SUME AMEŢITOARE ÎI INTRĂ ÎN CONT

Dan Tufaru s-a despărțit de Anda Călugăreanu atunci când fiica lor, Ioana, era foarte mică. Actorul s-a ferit să se ocupe de copilul lui pentru că fata deja începuse să aibă niște probleme. Ioana Tufaru mărturisea, într-un interviu, că nu și-a iertat tatăl niciodată, că nu s-a dus nici măcar o dată la mormântul lui. Dan Tufaru a stat un deceniu alături de Vasilica Tastaman care divorțase și ea de Emeric Ienei pentru a putea fi cu celebrul actor.

“După divorțul de Anda Călugăreanu s-a destrămat și trio-ul de la TVR. După mult timp, Dan a fost implicat într-un accident de mașină și a rămas cu sechele la un picior. De Ioana nu se prea ocupa, dădea deja semne că ar fi un copil cu probleme și cred că el se ferea. Asta e și motivul pentru care a divorțat de Anda, dar nu am comentat, doar cred acest lucru.

Apoi și relația cu Vasilica Tastaman s-a destrămat, ea a plecat din țară. Întâmplarea a făcut să văd că Dan Tufaru s-a cuplat cu  o fostă studentă de-ale mele, Cristina Dogaru. Era și acolo iubire mare. Nu m-am mai întâlnit cu el deloc, apoi am aflat că a murit”, ne spune, în exclusivitate pentru FANATIK, maestrul Florin Zamfirescu.

Actorul Dan Tufaru s-a stins din viață la doar 58 de ani, răpus de o boală cumplită. Chiar dacă a avut un succes uriaș la începutul carierei, un trio extraordinar la TVR, Dan Tufaru a murit aproape anonim. Era iubit și remarcat datorită căsătoriei cu Anda Călugăreanu și a colaborării cu celebrul Florian Pittiș. Când s-a rupt această colaborare, actorul a început să fie uitat.

Citește și  Micuțul Aryan găsit după 24 de ore în pădure Primele sale cuvinte au emoționat o țară întreagă Mamaia unde e

“Era la Oradea când s-a întâmplat accidentul. Dănuț era în autobuzul teatrului care a lovit un tramvai. El era pe locul din față și a avut o fractură puternică la șold. A rămas cu sechele de ajunsese să își târască piciorul. Iubirea cu Cristina a durat până când el a murit, destul de repede. Avea 58 de ani. Nu era bătrân, nu era alcoolic, nu avea nimic care să-i scurteze viața. Cristina Dogaru s-a măritat cu un străin după asta și a plecat din țară.

Dan Tufaru era un actor bun și asta se vedea și din cauza întâlnirii cu Anda și datorită faptului că apărea în producțiile lui Bocăneț. Pe parcurs, însă, a intrat într-un con de umbră. A avut întâmplările cu divorțurile și devenise ușor invizibil. Țin minte că am avut filmări la mare. Jucam într-un film care, până la urmă, nu s-a mai făcut. Eram mereu cu Dan care era un om jucăuș, simpatic. Am avut și turnee în străinătate, în Italia, stăteam în aceeași cameră.

Am fost prieteni și aveam o gașcă unde eu eram cel mai tânăr. I-am văzut atât talentele cât și greșelile actoricești. Dănuț, de exemplu, nu putea face râsul scenic, adică nu putea să râdă pe scenă. L-am întrebat ce s-a întâmplat și mi-a spus că nu i-a reușit niciodată. Moartea lui mi s-a părut prematură și stupidă. El a început prin a fi vedetă, în vârf, apoi treptat a coborât nivelul și a dispărut. Am ținut foarte mult la el”, 

stiricalitative