Minciuna Gogonată Spusă De Mugur Mihăescu De La Vacanța Mare. Vedeta A Fost Ironizată Pe Rețelele De Socializare
Mugur Mihăescu (56 de ani) a devenit subiect de discuție pe rețelele de socializare. Cel care a interpretat personajul ”Garcea” și ”Leana” din seria Vacanța Mare, în prezent om de afaceri, a fost ironizat de către utilizatorii Tik Tok.
Mugur Mihăescu s-a înscris în partidul AUR în anul 2022, iar acum candidează pentru un post de parlamentar sau europarlamentar. Actorul a mai cochetat cu lumea politicii și de data aceasta este dispus să schimbe ceva în România. În speranța că va avea o contribuție în elaborarea unor noi legi în țară, ”Garcea” s-a înscris pe lista de candidați ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și este dispus să se implice politic și să-și asume decizii importante.
„Cel mai probabil, voi încerca să candidez la un post de parlamentar sau de europarlamentar. E nevoie de legi mai bune și mă gândesc că pot avea o contribuție pe partea asta.
După mine, a venit vremea să fim egali, nu sclavi! Nu sunt bun pe funcționarea de execuție, așa că nu voi avea niciodată tendința de a fi ministru. Acela nu ar fi un post cu care să mă împac. Dar, cel mai probabil, intenționez să candideze pentru parlamentul național sau cel european”, a declarat Mugur Mihăescu în urmă cu ceva timp.
Minciuna care l-a făcut ”celebru” pe Mugur Mihăescu de la Vacanța Mare
În cadrul unui discurs electoral, ”Garcea” din Vacanța Mare a reușit să se viralizeze rapid pe rețelele de socializare. Cei mai vigilenți dintre utilizatori l-au taxat. Actorul se laudă că a citit 12 mii de cărți până la vârsta de 17 ani: ”Un Mugur Mihăescu care a citit până în clasa a 11-a vreo 11 – 12 mii de volume”, se arată în discursul actorului.
Făcând un scurt calcul matematic, ”Garcea, în clasa a 11-a, trăise 17 ani, adică 6.210 zile. Până atunci a citit 12 mii de cărți, ceea ce înseamnă câte două cărți pe zi de la naștere”, a explicat unul dintre utilizatorii TikTok. Imaginile de pe social media au fost vizualizate de peste 20.000 de persoane, iar reacțiile oamenilor au fost pe măsură.
”Când spune volume se referă la replicile din Vacanța Mare”/” Sunt volume care au două pagini probail”/”Nu ați înțeles ”pastila”.
Îți trebuie puțin creier”/”12k de cărți de joc/tarot”/”Bravo! Vezi de ce ai talent”/”Cărți de joc a vrut să zică. Crezi că la AUR au altă preocupare?”/”Mugur e doar pentru a atrage voturi”/”Prietene, hai să nu fim răutăcioși.
Respectabilul Garcea nu a specificat când a terminat clasa a XI-a”/”Țara în care Garcea și Leana vor să fie parlamentari la Bruxelles. Bă ej nebun?!”/”Problema este că sunt foarte mulți care îl cred”, au fost doar o parte din reacțiile utilizatorilor TikTok.