Rugăciunea de seară Pentru iertare pentru cei apropiați cei aflați în necaz cei cu intenții rele și cei cu intenții bune
Rugăciunea de mai jos este inclusă în slujba Pavecerniței Mici, care se citește zilnic în mănăstiri. Această rugăciune însă, nu este doar pentru călugări, ci și pentru mireni.
Se poate citi mai ales seara, atunci când mergem la culcare, întrucât cuprinde cereri de iertare și cereri de ajutor pentru rudenii și frați, pentru dușmani și pentru binefăcători.
Această rugăciune ne oferă șansa de a-i pomeni pe toți cei aflați în necazuri, în primejdii sau în felurite încercări.
Sfântul Ioan de Kronstadt spunea că, așa cum ne rugăm cu lacrimi de miluire și cu durere, pentru iertarea păcatelor proprii și personale, la fel trebuie să ne rugăm și pentru cei care ne fac rău, „lovind cu necaz și cu strâmtoare” sufletul nostru.
Așa cum ne rugăm pentru mântuirea noastră, așa trebuie să ne rugăm și pentru mântuirea tuturor. Potrivit Sfântului Ioan de Kronstadt, Dumnezeu iubește pe cel care nutrește o „împreună-simțire față de mântuirea altora”.
„Slăbește, lasă, iartă Dumnezeule greșelile noastre, cele de voie și cele fără de voie, cele cu lucrul și cele cu cuvântul, ele cu știință și cele cu neștiință, cele din noapte și cele din zi, cele cu mintea și ele cu gândul.
Toate le iartă nouă, ca un Bun și iubitor de oameni. Pe cei ce ne urăsc și ne fac nouă strâmbătate, iartă-i Doamne. Și celor care ne fac bine, fă-le bine.
Fraților și rudeniilor noastre, dăruiește-le cererile cele către mântuire și viață veșnică. Pe cei ce sunt în neputință, cercetează-i și vindecare dăruiește-le. Pe cei de pe mare, ocârmuiește-i. cu cei călători împreună călătorește. Pe cei din văzduh ocrotește-i. Celor ce ne slujesc și ne miluiesc pe noi, iertare păcatelor dăruiește-le.
Pe cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânșii, miluiește-i după mare mila Ta. Pomenește Doamne, pe cei mai înainte adormiți, părinții și frații noștri, și-i odihnește unde luminează lumina feței Tale.
Pomenește, Doamne, pe frații noștri cei din necazuri și-i izbăvește de toată primejdia. Pomenește, Doamne, pe cei ce aduc daruri și fac bine în Sfintele Tale biserici și le dă lor cererile cele către mântuire și viață veșnică.
Pomenește-ne, Doamne, și pe noi, smeriții, păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, luminează mintea noastră cu lumina cunoștinței Tale și ne îndreptează pe calea poruncilor Tale.
Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria și ale tuturor sfinților Tăi, că bine ești cuvântat în vecii vecilor. Amin.”