BOALA DE CARE SUFERĂ XONIA CONTINUĂ SĂ-I DEA BĂTĂI DE CAP. ARTISTA A DEZVĂLUIT PROBLEMELE PE CARE LE ARE
Xonia (34 de ani) se numără printre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară, bucurându-se de un succes enorm la fiecare apariție. Chiar dacă în ultima vreme nu a avut parte de multe apariții mondene și a stat departe de lumina reflectoarelor, solista a ținut mereu legătura cu fanii ei prin intermediul rețelelor de socializare. Mulți știu că interpreta se confruntă de 5 ani cu niște probleme de sănătate, care i-au afectat și aspectul fizic. Acum multă vreme, aceasta i-a lăsat pe toți mască după ce a apărut cu fața umflată. Ei bine, se pare că Xonia n-a scăpat nici acum de calvar.
Nu mai este niciun secret faptul că Xonia s-a născut în Australia, din părinți români. Numele ei este real este Loredana Sachelaru și a revenit în țară în urmă cu ani buni. I-a fost destul de greu să se acomodeze, însă a reușit cu brio. S-a bucurat de succes pe plan muzical și a putut să-și clădească o carieră în lumea artistică. N-a stat departe de lumina reflectoarelor, iar oamenii au putut s-o cunoască și prin intermediul unor emisiuni TV.
De ce boală suferă Xonia de ani buni
Deși totul a mers strună pe plan muzical, artista a depistat că se confruntă cu o problemă de sănătate. În urmă cu multă vreme, cântăreața i-a îngrijorat pe toți după ce a apărut în public cu fața umflată. Nici ea n-a înțeles exact ce se întâmpla, așa că a început să meargă la medici și să investigheze problema.
A colaborat cu un medic din Australia și cu alți doctori din România. Așa a reușit să găsească un leac pentru problema pe care o are, însă recunoaște că este destul de costisitor. De curând, vedeta a dat câteva detalii despre greutățile prin care a trecut și pe care încă nu a reușit să le depășească.
„Am tot zis că o să încep anul acesta să vorbesc despre diagnosticul meu, deși pentru mine e greu de discutat. Boala afectează atât femei, cât și bărbați, dar consider că pentru o femeie este puțin mai greu ca simptome și e mult mai sensibilă treaba.
Anul trecut am descoperit că 1 din 5 persoane din Australia au boala. Adică a crescut mult numărul și aș vrea să povestesc și să trecem peste această barieră, cel puțin din partea mea. Am amintiri foarte neplăcute pentru că m-a lovit fix la 30 de ani, femeie singură.
Dar sunt aici, mi-am revenit și vreau să discutăm, am zis că fac o filmare să vorbesc despre asta. Am întâlnit niște medici extraordinar de buni în România la fel ca medicul meu din Australia și colaborez cu amândoi”, a dezvăluit Xonia, pentru playtech.ro
Câți bani ar trebui să plătească Xonia pentru tratament
Se pare că tratamentul pe care Xonia trebuie să-l urmeze este destul de scump. Norocul ei este că s-a asigurat medical în Australia și nu este nevoită să plătească suma de 35.000 de dolari pe an, atât cât costă tratamentul respectiv.
„Ultimii ani au fost dedicați sănătății mele, cu tot cu plecările pe care le-am avut. Și în America a fost tot o chestie de sănătate. Acum îmi iau medicamentul din Australia. Din câte știu eu, se poate găsi și în România, dar nu aceeași firmă sau același conținut (…)
Eu sunt acoperită în Australia cu sănătatea, altfel trebuia să plătesc 35.000 de dolari pentru acest medicament, pe an. Este ceva foarte scump. Plătesc mult mai puțin de 35.000 de dolari pentru că am asigurare”, a mai spus aceasta.