Carmen Harra a prezis finalul războiului dintre Rusia și Ucraina. Cine îl va elimina pe Vladimir Putin
Carmen Harra vine cu noi previziuni despre conflictul ce se desfășoară nu departe de granițele noastre.
Clarvăzătoarea a dat verdictul final în ceea ce privește războiul dintre Ucraina și Rusia. Aceasta susține că zilele lui Vladimir Putin sunt numărate. Se pare că liderul rus o să fie elimina, iar poporul pe care îl conduce se va ridica împotriva lui.
După ce a anunțat că războiul dintre Rusia și Ucraina urmează să se întâmple, Carmen Harra iese în față cu noi preziceri despre deznodământul acestuia. Clarvăzătoarea i-a asigurat pe toți că liderul rus urmează să pice și să își piardă putere. Mai exact, aceasta a declarat că sunt doi oameni care urmăresc să îl elimine pe Vladimir Putin.
De asemenea, Carmen Harra a mai dezvăluit că liderul rus nu o să mai fie susținut de populație și chiar oamenii din țara pe care o conduce se vor ridica împotriva lui.
„Rușii, încet încet, se vor da deoparte, el amenință cu arma nucleară dar, să nu uităm că trebuie doi oameni să apese pe buton iar acești doi oameni, nu numai că nu vor apăsa pe buton, probabil că vor face tot posibilul să îl elimine. El nu va mai fi la conducere Rusiei”, a declarat clarvăzătoarea.
Fiind psihopat nu are nimic bun în sufletul lui și nu are nicio dorință de a-i salva pe cei din jur și nu îl interesează de suferința oamenilor.”, a declarat Carmen Harra.
Carmen Harra, despre războiul dintre Rusia și Ucraina
Carmen Harra a vorbit despre tot ce se întâmplă acum încă de dinainte de a începe conflctul. Aceasta a avertizat încă de la început că Rusia va ataca dur Ucraina, însă a precizat că acest lucru îl va costa scump pe Vladimir Putin, care o să fie dat jos din funcția de conducere.
„Situația este foarte complicată și o să se complice mai mult. Rusia va ataca Ucraina. Este un plan vechi la care Putin nu o să renunțe și-l va pune în aplicare.
Însă o să-l coste capul lui. O să plătească cu președinția pentru această escapadă a lui, care o să se desfășoare foarte urât și o să ia niște proporții foarte urâte”, a declarat Carmen Harra.