Răsturnare de situaţie în cazul Elodia! Cristian Cioacă a spus totul în faţa judecătorilor

Cristian Cioacă, noi informații cu privire la cazul său. Care este motivația judecătorilor Tribunalului Argeș cu privire la decizia de eliberare. Fostul poliţist a recunoscut totul în faţa magistraţilor!

Cristian Cioacă, motivația de punere în libertate înaintată de judecători
Cristian Cioacă a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Mioveni prin decizia judecătorilor Tribunalului Argeș. Acesta a petrecut în închisoare doar 10 ani din sentința de 16 ani și 8 luni primită inițial. Vă amintim că pe data de 22 august 2023, tribunalul a decis eliberarea lui condiționată. Cioacă fusese condamnat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu.

Eliberarea a avut loc după ce Judecătoria Pitești i-a respins o primă cerere de eliberare. Judecătorii au motivat la acea vreme neplata despăgubirilor de 380.000 de euro către familia Elodiei. Cristian Cioacă a fost eliberat după ce a trimis în instanță dovada nerealizării de venituri în perioada șederii la închisoare. Acesta și-a dovedit astfel incapacitatea de plată.

Astfel, Tribunalul Argeș a decis că „nu se poate reţine o rea credinţă din partea contestatorului în a nu-şi îndeplini obligaţia de a achita sumele ce i-au fost puse în sarcină cu titlu de despăgubiri”.

De ce a fost eliberat Cristian Cioacă?
Discursul său emoționant în fața judecătorilor
Potrivit informațiilor, se pare că fostul polițist a susținut un adevărat discurs în fața judecătorilor. Acesta întreba ce mai poate face pentru a redeveni un om liber.

„Contestatorul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că de când se știe a respectat autoritatea, normele de conviețuire socială. A depus toate eforturile, toată stăruința.

În toată perioada în care a fost încarcerat nu a prestat muncă remunerată. Se întreabă ce ar trebui să facă pentru ca instanța să își formeze convingerea că merită să fie liberat condiționat. Nu cunoaște, însă ar dori să știe”, se arată în motivarea Tribunalului Argeș.

Comportament exemplar în pușcărie
Comisia Penitenciarului Mioveni a propus eliberarea condiționată a lui Cioacă datorită comportamentului său exemplar. Acesta a fost recompensat timp de 6 luni consecutive pentru purtarea sa. În plus, educatorii, psihologul și alte cadre din incinta Penitenciarului Mioveni l-au recomandat pe Cioacă pentru eliberare în caracterizarea făcută despre acesta.

În dosarul tribunalului se amintește că educatorii au considerat că Cioacă le-a respectat recomandările.

„Educatorii din cadrul locului de deţinere au menţionat că acesta a respectat şi îndeplinit recomandările din Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, înregistrând o evoluţie semnificativă în plan educaţional”.

În ceea ce privește planul asistenței sociale, ucigașul Elodiei ar fi finalizat cu rezultate bune anumite programe.

„În planul asistenţei sociale notăm că persoana privată de libertate a finalizat cu rezultate bune şi foarte bune programe specifice (de formare a abilităţilor sociale, de formare a abilităţilor parentale şi de pregătire pentru liberare), iar ca urmare a parcurgerii acestor demersuri, cadrele penitenciarului au constatat o evoluţie pozitivă”, se arată în dosar.

Mențiunea psihologului unității
Potrivit dosarului Tribunalului Argeș, psihologul din cadrul Penitenciarului Mioveni a observat o evoluție pozitivă a lui Cristian Cioacă. Acesta nu a fost niciodată sancționat și și-a scăzut pedeapsa cu 700 de zile pentru munca prestată în închisoare.

Citește și  Îl Mai Ții Minte ?? Veste Soc In Showbiz! Este Vorba Despre Indragitul Radu Pietreanu

„Şi psihologul unităţii a indicat o evoluţie pozitivă a deţinutului în plan psiho-comportamental, precizând că acesta este cooperant în relaţia cu autoritatea, conformist, stabil emoţional”, se menționează în dosarul de la Tribunalul Argeș.

„Persoanele private de libertate pot beneficia de o singură recompensă în fiecare lună, în cauza de faţă fiind de notat şi faptul că, începând cu luna august 2017, deci în ultimii 6 ani, contestatorul a fost recompensat lunar”, se menționează în motivare.

Mai mult, comportamentul exemplar al lui Cioacă i-a permis și să iasă din penitenciar în anumite zile, în ultimii 10 ani.

Concluzia Tribunalului Argeș
Potrivit Tribunalului, Cristian Cioacă „nu mai constituie un pericol pentru ordinea publică”, iar deținerea lui nu mai este necesară.

„Deţinerea în continuare a petentului condamnat nu mai este necesară, acesta dovedind că se poate reintegra în societate fără a mai constitui un pericol pentru ordinea publică”, arată Tribunalul.

stiricalitative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *