— Bine, — am spus calmă. — Să ai o seară plăcută. Dimineață a plecat euforic. Eu mi-am îmbrăcat o rochie nouă Dior—albastru închis, elegantă, cambrată dar decentă. Machiaj și coafură impecabile. Oglinda reflecta o femeie nouă: sigură, radiantă, puternică. La restaurantul de lux, Mihail Petrovici m-a întâmpinat. — Ana Sergheevna, ce onoare să vă … Citește mai mult
Generalul a pășit încet în mijlocul camerei, iar liniștea s-a lăsat grea, aproape apăsătoare. Niciunul dintre soldați nu mai îndrăznea să zâmbească, iar fata tremura pe podea, cu ochii plini de lacrimi. – Acele cicatrici, a spus generalul cu vocea tăioasă, nu sunt semne de rușine. Sunt urmele unei vieți pe care niciunul dintre voi … Citește mai mult
Cu pașii grei și inima strânsă, am așteptat ca liniștea să acopere întreaga casă. Ușa camerei Nataliei s-a închis prima, apoi lampa din camera lui Andrei s-a stins. Am rămas în sufragerie, doar eu și tic-tacul ceasului vechi de perete, moștenire din partea părinților lui Richard. Fiecare secundă părea să apese mai tare pe umerii … Citește mai mult
Andrei și-a încleștat pumnii, dar nu și-a desprins privirea de pe femeia care tocmai își apăra demnitatea. În adâncul sufletului său, simțea cum se rupe o fâșie din respectul și iubirea pe care crezuse că le are pentru Vanessa. „Ajunge!” vocea lui a tunat atât de puternic, încât a redus la tăcere toată terasa. Păsările … Citește mai mult
Am intrat în bucătărie aproape împiedicându-mă, cu inima lovindu-mi coastele ca un ciocan. Sorina trăgea de mine cu o forță pe care n-aș fi crezut-o posibilă, iar țipetele invitaților se estompau în spatele nostru, ca un vuiet de furtună pe care îl auzi prin geam. „Sorina, oprește-te!”, am reușit să bâigui. „Ce se întâmplă? Ce-a … Citește mai mult
…dar în loc să mă intimideze privirile lor, am simțit cum în mine se instalează o liniște ciudată. Era liniștea omului care a trecut prin destule încât să nu-l mai sperie nimic. M-am îndreptat spre masă cu pași rari, fără grabă, ca și cum acolo mi-ar fi fost locul dintotdeauna. Adriana s-a ridicat repede și … Citește mai mult
Marica a rămas dreaptă, ținându-se de marginea ușii, dar privirea ei nu mai era cea a unei femei zdrobite. În ochii ei se aprinsese o scânteie veche, una pe care Cristian o uitase de mult: scânteia femeii care muncise cot la cot cu soțul ei toată viața. „Cum adică nu mai era al lui?” a … Citește mai mult
Când ușa ambulanței s-a închis, în sfârșit am rămas doar noi două. Motorul huruita, iar sirena scâncea în depărtare, dar tot ce auzeam era respirația sacadată a mamei. Avea mâinile strânse în poală, iar ochii îi tremurau a lacrimi pe care încerca să le ascundă. „Mamă… ce se întâmplă?”, am șoptit cu glasul sugrumat de … Citește mai mult
În timp ce avionul mic vibra ușor pe pista rece, am simțit pentru prima dată, după multe luni, că mai am o șansă. Nu libertate, nu siguranță completă — doar o șansă. De multe ori, în viață, atât ți se dă. Restul construiești singur. Țineam mâna pe burtă, simțind iar o mișcare. Parcă bebelușul știa. … Citește mai mult
Mi-am ținut respirația când am deschis dosarul. Filele foșneau greu, ca și cum fiecare pagină purta câte o bucată din viața Biancăi, ascunsă de mine prea mult timp. Iar pe primele rânduri am simțit cum mi se strânge stomacul. Erau acolo extrase de cont, declarații de la vecini, fotografii făcute pe ascuns și un raport … Citește mai mult