Tata s-a ridicat încet de pe scaun. Sala era mută. Se auzea doar clinchetul paharelor uitate pe mese. „Ion Popescu”, a spus el rar, „am construit o companie de logistică și energie care operează în trei țări. N-am vrut niciodată să mă laud. Am vrut doar să-mi cresc copilul în liniște.” Mircea Ionescu a râs … Citește mai mult
Am rămas câteva minute cu motorul pornit, privind ștergătoarele cum taie ploaia ritmic, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oamenii treceau pe trotuar grăbiți, fiecare cu viața lui. Nimeni nu știa că, în mașina aia banală, tocmai se aprinsese o scânteie care nu mai putea fi stinsă. Am ajuns acasă spre dimineață. Garsoniera … Citește mai mult
Maria a pășit calm, cu spatele drept și privirea sigură, de parcă sala aceea dintr-un hotel de lux din centrul Bucureștiului îi aparținea. Rochia ei era simplă, dar elegantă, de un albastru închis, fără paiete stridente sau sclipici ieftin. Pantofii nu erau exagerați, dar se vedea dintr-o privire că nu fuseseră cumpărați la întâmplare. Lângă … Citește mai mult
În jurul meu se auzea un bip rar, apăsat, ca o inimă mecanică ce nu avea răbdare cu nimeni. Mi-am întors capul cu greu și am văzut perdeaua verde, patul vecin gol, o fereastră murdară prin care se strecura o dâră subțire de lumină. O asistentă a observat că m-am trezit.— Doamnă Maria, mă auziți?Am … Citește mai mult
M-am uitat la el pentru ultima oară.Avea ochii umezi. — Du-te, a spus. Trăiește. Am ieșit pe geam cu inima bubuindu-mi în piept.Am călcat pe pământul rece din curte, cu pantofii plini de noroi, cu rochia de mireasă strânsă într-o pungă, ca o amintire care nu mai avea voie să existe. Am alergat. Două străzi … Citește mai mult
Recepționera a apăsat repede câteva taste, apoi a ridicat receptorul telefonului. Vocea îi tremura. — Bună ziua… da… avem un card… da, exact… metalic. M-am simțit mică, vinovată, de parcă făcusem ceva ilegal. Oaspeții din hol se uitau deja spre mine. Am vrut să scot cardul și să fug. — Doamnă Popescu? a spus recepționera, … Citește mai mult
Toate privirile s-au întors spre sursa vocii. Era Ana, noua servitoare. Venise de doar trei zile la conac. O femeie simplă, trecută de treizeci de ani, cu mâini muncite și privire dreaptă. Purtând o uniformă modestă, prea largă în umeri, părea complet în afara locului într-o sală plină de rochii de zeci de mii de lei … Citește mai mult
Ușa de la intrarea principală s-a deschis exact în momentul în care grefiera a strigat numărul nostru de dosar. Am ridicat privirea. Un bărbat înalt, îmbrăcat impecabil, cu un costum bleumarin și o servietă din piele maronie, a intrat calm, de parcă locul îi aparținea. Privirea i-a trecut rapid peste hol, apoi s-a oprit la … Citește mai mult
Liniștea de la capătul celălalt al telefonului m-a lovit mai tare decât orice țipăt. — Andreea… nu e chiar așa… a început el, cu voce joasă. Atunci am închis. Pur și simplu. M-am sprijinit de perete și am respirat adânc. Elena, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deja desfăcea o valiză în mijlocul … Citește mai mult
Ana a lăsat farfuria să-i alunece din mână. A căzut pe podeaua rece și a scos un zgomot sec, dureros. Din odaia din spate s-a auzit un scârțâit de pași. Gheorghe a apărut în prag, sprijinit într-un baston vechi. Când l-a văzut pe Andrei, a încremenit. Ochii i s-au umezit, dar mândria l-a ținut drept. … Citește mai mult