stiricalitative

Mai rău nu a însemnat țipete din prima. Nici pumni în masă. A fost ceva mult mai perfid. A început să tacă. Intra în casă și nu mă saluta. Se așeza la masă și mânca fără să spună un cuvânt. Dacă îl întrebam ce s-a întâmplat, ridica din umeri: „Nimic. Tu știi mai bine”. Simțeam … Citește mai mult

Telefonul a fost împins aproape de fața mea, cu degetul ei tremurând de nervi. Pe ecran rula o filmare făcută cu telefonul. Eram eu, în bucătăria doamnei Mariana, legându-i șorțul, apoi ajutând-o să se așeze la masă. Se auzea râsul nostru, cald, firesc. „Uite!” a strigat femeia. „A manipulat-o! A pus mâna pe ea!” Am … Citește mai mult

Plicul era crem, gros, cu sigla unui cabinet de avocatură din București. L-am deschis cu mâini tremurânde, convinsă că e vreo formalitate. Dar nu era. Eram chemată la citirea oficială a testamentului. Am râs amar. Ce legătură mai aveam eu? Fusesem aruncată ca o cârpă veche. Și totuși… ceva m-a împins să merg. În ziua … Citește mai mult

Răceala aceea l-a lovit mai tare decât orice cuvânt. Andrei a simțit pentru prima oară că banii lui, influența lui, toate contractele semnate și conturile pline nu valorau nimic în fața femeii din fața lui. — N-am venit să te umilesc, a spus încet.— Am venit pentru că mi-a fost dor. Valentina a râs scurt, … Citește mai mult

— „Știi ce, Alexandru?” — vocea mea tremura, dar nu de frică, ci de furie. — „Ai dreptate. O căsnicie e o investiție. Dar în investiția asta eu am pus suflet, timp, tinerețe și vise. Tu ai pus bani și mândrie. Și dacă e să facem bilanțul, să știi că tu ești cel care a … Citește mai mult

Ion Radu avea 68 de ani când s-a mutat în apartamentul Rodicăi. Oficial, venise „temporar”, până se pune pe picioare după o problemă de sănătate. Neoficial, nimeni nu mai întreba când avea să plece. Se instalase încet, ca un lucru care nu mai poate fi mutat. După dispariția Andreei, Ion a fost printre primii care … Citește mai mult

— Țin minte… — a început Rosa încet, cu vocea tremurând. — Era noapte. Totul ardea. Cineva m-a luat în brațe, apoi am simțit frigul. Ploua. După aia… doar întuneric. Când m-am trezit, eram într-un pat mic, la un orfelinat din București. Elena a închis ochii. Inima îi bătea nebunește. Cuvintele femeii îi sfâșiau sufletul, … Citește mai mult

Colonelul s-a ridicat lent, iar scaunul lui a scârțâit ca o avertizare. În cantină s-a lăsat liniștea. Ana a simțit privirile tuturor lipite de spatele ei. A vrut să ignore, să continue să mănânce, dar pasul greu al colonelului se apropia tot mai tare. Când a ajuns lângă ea, a înfipt brusc mâna în părul … Citește mai mult

Elena a tras aer adânc în piept și și-a lăsat palma peste a mea. Era rece, dar sigură. „Nu pot avea copii”, a spus. „Dar asta nu e condiția.” Am simțit cum inima îmi bate mai tare. A făcut o pauză, apoi s-a ridicat încet și s-a apropiat de fereastră. Afară, ploaia bătea mărunt în … Citește mai mult

Țipătul a fost scurt, ascuțit, urmat de o liniște grea. Apoi o altă voce. A lui Victor. Panică pură. — Ce-ai făcut?! a strigat el. Am închis ochii. Nu de bucurie. De eliberare. Reportofonul a înregistrat tot. Uși trântite. Pași. Înjurături șoptite. Sunetul disperat al unui om prins în propria capcană. Lipiciul industrial nu iertase. … Citește mai mult