Scandalul datelor de Pasti Patriarhul Constantinopolului doreste ca sarbatoarea sa coincida pentru crestinii ortodocsi si catolici incepand de anul viitor

Scandalul datelor de Pasti Patriarhul Constantinopolului doreste ca sarbatoarea sa coincida pentru crestinii ortodocsi si catolici incepand de anul viitor

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului dorește ca sărbătoarea Paștelui Ortodox și cea catolică să coincidă. El speră că, începând de anul viitor, creștinii din întreaga lume vor celebra Învierea Domnului în aceeași zi.

Speranța sa pentru unificarea datei Paștelui a fost exprimată recent într-un interviu acordat publicației „Orthodox Times”. Patriarhul Constantinopolului a subliniat importanța acestei unificări cu ocazia aniversării a 1.700 de ani de la Sinodul de la Niceea, care a avut loc în anul 2025.

„Il rugam pe Domnul Slavei ca viitoarea sarbatoare a Pastelui de anul viitor să nu fie doar o coincidenta, ci sa devina inceputul unei date unice pentru celebrarea lui atat de catre crestinismul rasaritean, cat si de cel occidental”, a declarat Patriarhul Bartolomeu.

De ce cele două Biserici sărbătoresc Paștele în zile diferite? Explicația stă în utilizarea a două calendare distincte. Biserica Catolică se bazează pe calendarul gregorian, iar Biserica Ortodoxă pe cel iulian. Acest lucru conduce la diferențe de date între cele două sărbători, uneori chiar cu o lună între ele.

Cu toate acestea, Patriarhul Constantinopolului rămâne optimist și crede că există voință și bunăvoință din partea ambelor Biserici pentru a ajunge la un consens în ceea ce privește data Paștelui. „Pentru că, intr-adevar, este un scandal sa sarbatorim separat evenimentul unic al singurei Invieri a Unicului Domn!”, a concluzionat el.

Astfel, speranța pentru o celebrare comună a Paștelui a prins contur și există posibilitatea ca din anul viitor creștinii din întreaga lume să celebreze Învierea Domnului în aceeași zi.

stiricalitative