E Oficial! Simona Halep A Primit Cea Mai Bună Veste Posibilă

E Oficial! Simona Halep A Primit Cea Mai Bună Veste Posibilă

TAS a anunțat oficial când va fi audiată Simona Halep. Românca este suspendată din tenis pentru dopaj. Veste uriașă pentru româncă.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunțat oficial data la care Simona Halep va fi audiată. Campioana de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 a fost suspendată 4 ani din tenis pentru o dublă încălcare a programului anti-doping.

La scurt timp după ce a primit suspendarea drastică, Simona Halep a depus apel oficial la TAS în speranța unui verdict favorabil. După o perioadă de așteptare, forul de la Lausanne a actualizat lista de audieri.

Astfel, cazul Simonei Halep urmează să fie prezentat în fața judecătorilor în perioada 7-9 februarie 2024. În cazul în care pedeapsa de 4 ani va fi menținută, românca va reveni pe terenul de tenis abia pe 6 octombrie 2026.

Simona Halep a ispășit deja peste un an din pedeapsă, după ce a fost suspendată provizoriu pentru așteptarea unui verdict de la Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) și de la Tribunalul Sport Resolutions.

Simona Halep va mai avea de așteptat aproximativ două luni până când își va putea prezenta cazul în fața judecătorilor de la TAS. În această perioadă, fostul lider WTA a călătorit la Paris și a ținut să transmită un mesaj încrezător pe rețelele de socializare.

Simona Halep a fost suspendată patru ani din tenis atât pentru că a fost testată pozitiv cu roxadustat în timpul US Open 2022, dar și pentru că româncei i s-au descoperit „nereguli” în pașaportul biologic.

Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep, și-a recunoscut vinovăția pentru contaminarea suplimentului ingerat de Simona Halep cu roxadustat.

Simona Halep a călătorit la Paris: „Sunt pregătită să revin”

”Sunt pregătită să revin acolo unde totul a început. Turneul de junioare Roland Garros 2008. Mulțumesc mult, Paris”, a fost mesajul postat de româncă pe Instagram.

Citește și  Marinela Chelaru, Necăjită După Ce S-A Scris Că A Murit: „Și Dacă Muream, Făceam Gaură În Cer?”

În urmă cu 15 ani, Simona Halep se impunea în întrecerea de junioare de la Roland Garros.

În 2018, românca a izbutit să câștige primul trofeu de Grand Slam al carierei la Roland Garros după o finală cu Sloane Stephens. Simona Halep a cerut în apelul de la TAS ca decizia ITIA să fie anulată și sancțiunea să fie redusă.

Apelul la TAS reprezintă ultima cale de atac pentru Simona Halep. De cealaltă parte, ITIA a cerut o suspendare de 6 ani pentru Simona Halep și anularea premiilor și rezultatelor obținute de româncă în perioada 8 martie – 7 octombrie 2022.

stiricalitative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *