Artista din România care nu a vorbit cu propriul copil preț de doi ani de zile. De la ce a plecat ruptura

Artista din România care nu a vorbit cu propriul copil preț de doi ani de zile. De la ce a plecat ruptura

Cântăreața de muzică populară care nu a vorbit cu propriul său fiu timp de doi ani. Din ce cauză s-a produs ruptura dură?

O cântăreață din România nu a discutat cu unicul ei fiu timp de doi ani. Atât de mare a fost supărarea. Care a fost motivul, dar și ce moment a produs dulcea împăcare, a mărturisit chiar interpreta, în cadrul unui interviu.

Este vorba despre interpreta Mariana Cimpoiașu. Aceasta regretă acum acel interval în care a stat departe de propriul copil, care între timp a făcut-o și bunică. Invitată într-un podcast moderat chiar de fiul ei, Mihai, Mariana Cimpoiașu a detaliat cum a stat întreaga situație.

Cântăreața originară din Giurgiu a precizat că la mijlocul neînțelegerii au existat niște orgolii, legate de nora sa. Mariana Cimpoiașu recunoaște că nu ar fi trebuit să-i întoarcă spatele lui Mihai, dar a făcut-o după ce și-ar fi dorit să nu stea departe de ea.

Citește și  Cine este bărbatul care îi face viaţa mai frumoasă Simonei Halep. S-au fotografiat împreună în Dubai zâmbetul sportivei spune multe

Mihai este unicul copil al interpretei și de aceea a fost foarte protectoare și nu voia să-l știe departe. Însă, chiar dacă ea își asumă vina, a punctat că nu totul a pornit doar din cauza ei. ”Tu știi despre ce spun”, i-a subliniat solista fiului.

”Cu siguranță și eu am greșit mult în relația cu voi, poate nu am fost atât de bună. Parcă nu am fost eu în rolul ăla. Eu am fost foarte încântată de Cristina (n.r. nora), celălalt copil, așa am considerat-o atunci. La un moment dat a venit o ruptură în urma unor divergențe. Nu toate au plecat de la mine. Eu consideram că cealaltă parte era mai inteligentă decât mine, dar sufletul meu spunea altceva.

S-a produs această ruptură și am suferit enorm pentru că nu mi-am dorit ca tu să stai departe de noi. Eu orice am făcut, am luptat pentru tine, erai singurul meu copil și voiam să te văd bine. Mi-aș dori să nu treci prin ce am trecut eu cu tine, a fost dezastru, nu mai eram întreagă. Eu îmi asum, am greșit mult, dar nu a fost numai vina mea… și tu știi despre ce spun.”, a detaliat cântăreața în podcastul ”Invitați Charismatici”.

Mariana Cimpoiașu a detaliat și momentul tragic în urma căruia și-a dat seama că nu trebuie să mai stea departe de unicul copil. Tot în urmă cu doi ani, a fost la un pas de moarte. Pe atunci, avea permis de un an, iar după ce a trecut pe la mormântul mamei sale, a observat cum era să se ciocnească cu un tir.

În încercarea de a evita impactul cu tirul, Mariana Cimpoiașu s-a răsturnat într-un șanț. Deși mașina i-a fost făcută praf, ea a scăpat nevătămată, spre marea sa uimire. Ba chiar a și ieșit singură din autovehicul și nu avea nicio zgârietură.

Citește și  Este o plantă larg cunoscută și folosită încă din vremea dacilor denumirea sa originală în limba dacă Prodiarnela

În acea clipă, Mariana Cimpoiașu a constatat că Dumnezeu i-a trimis un semn ca să facă o schimbare cu viața sa. Totodată, cum accidentul rutier a avut loc în apropiere de cimitir, este convinsă că mama sa a protejat-o. După acest episod, Mariana Cimpoiașu a reluat legătura cu fiul ei, Mihai.

”A fost o cumpănă a vieții mele! Trecusem pe la cimitir, pe la mama, și când să plec spre București am văzut că venea un tir în direcția mea. Am tras cât am putut dreapta, am intrat în șanț, apoi într-un pom și m-a prins tirul pe partea mea. Nu mai știu ce s-a întâmplat, decât că ieșea un fum din mașină și am zis măcar să se deschidă ușa să pot să cobor, mă temeam că ia foc mașina.

Am scăpat fără nicio zgârietură dar senzația e că gata, totul s-a sfârșit! A fost, poate, un semn de la Dumnezeu să mă resetez, o a doua șansă la viață, să prețuiesc altfel viața. Cred că mama m-a scăpat, ea a fost îngerul meu păzitor.”, a mai detaliat interpreta.

stiricalitative