— Poftiți.
Polițiștii au intrat.
Au observat încuietoarea nouă, rumegușul fin de pe podea și ambalajele rămase pe masă.
Nu au comentat.
În sufragerie, inspectorul și-a deschis agenda.
— Soțul dumneavoastră susține că l-ați lăsat fără acces în locuință, i-ați anulat cardurile și ați preluat ilegal bunurile comune.
— Înțeleg.
Agentul Marin a privit-o atent.
— Nu păreți surprinsă.
— Nu sunt.
— Ne puteți explica de ce ați schimbat încuietorile?
Isabela a ridicat un deget.
— Desigur. Doar să aduc câteva documente.
S-a întors cu trei dosare.
Proprietate.
Conturi bancare.
Investiții.
L-a pus pe primul pe masă.
— Casa este proprietatea mea. A fost cumpărată înainte de căsătorie. Sergiu nu a fost niciodată coproprietar.
Inspectorul a verificat actul.
— Într-adevăr. Din punct de vedere legal, locuința vă aparține.
— Exact.
Al doilea dosar conținea extrase bancare și documentele investițiilor.
— Aceste conturi sunt doar pe numele meu. Sergiu avea un card suplimentar, nu un cont comun.
— Dar cardul doamnei Claudia Dumitru? a întrebat agentul.
Isabela nu s-a mirat că Sergiu îl pomenise.
— Era tot un card suplimentar autorizat de mine. Acum nu mai este.
Inspectorul a închis dosarul.
— Soțul dumneavoastră spune că ați acționat din răzbunare.
Isabela i-a întins telefonul cu mesajul primit la ora 2:07.
Cei doi polițiști au citit în tăcere.
Apoi au privit fotografia.
Agentul Marin a oftat.
— Se pare că a omis partea aceasta.
— Sunt convinsă.
Inspectorul i-a înapoiat telefonul.
— Doamnă Radu, până în acest moment nu constat nicio faptă ilegală în schimbarea încuietorilor unei proprietăți care vă aparține și nici în anularea unor carduri suplimentare emise pe conturile dumneavoastră.
— Vă mulțumesc.
— Totuși, soțul dumneavoastră susține că ați retras bani din conturi.
— Nu am retras nimic.
— Putem verifica tranzacțiile?
Isabela a deschis laptopul și s-a conectat la bancă.
Toți banii erau acolo.
Niciun cont nu fusese golit.
Însă, analizând din nou cheltuielile, a observat ceva ce îi scăpase în noaptea precedentă.
Un transfer de 85.000 de lei.
Beneficiar necunoscut.
Data efectuării: cu trei săptămâni în urmă.
A încruntat sprâncenele.
— Eu nu am autorizat această plată.
Polițiștii s-au apropiat.
Isabela a filtrat toate transferurile electronice din ultimul an.
Pe ecran au apărut sume de 40.000, 62.000, 23.000 și 98.000 de lei.
Cu explicații precum „materiale”, „consultanță”, „avans” sau „servicii”.
Totalul depășea 900.000 de lei.
Respirația i-a rămas calmă.
Anii petrecuți în contabilitate o învățaseră să nu intre în panică înainte de a termina analiza.
— Cred că soțul meu m-a furat.
Inspectorul și-a închis încet agenda.
— Situația pare să depășească un simplu conflict conjugal. Vă recomand să luați legătura cu banca și cu un avocat.
— Cunosc exact persoana potrivită.
După plecarea polițiștilor, Isabela a sunat-o pe Laura Dumitrescu, avocată specializată în litigii financiare.
— Laura, am nevoie de ajutor.
— Ce s-a întâmplat?
Isabela a privit fotografia din Grecia, apoi lista transferurilor.
— Soțul meu a fugit cu cea mai bună prietenă a mea și cred că mi-a folosit banii ca să-și finanțeze fuga.
La celălalt capăt al firului s-a făcut liniște.
Apoi Laura a spus:
— Nu mai atinge niciun document. Plec acum spre tine.
Laura a ajuns în mai puțin de o oră.
A intrat în birou fără să piardă vremea și a început să răsfoiască extrasele de cont.
După câteva minute, și-a ridicat privirea.
— Nu e vorba doar despre furt.
— Ce vrei să spui?
— Uită-te la beneficiari.
Isabela s-a apropiat.
Toate firmele care primiseră bani aveau administratori diferiți.
Dar aceeași adresă de corespondență.
— Sunt firme-fantomă, a spus Laura. Cineva a încercat să ascundă traseul banilor.
Au cerut imediat băncii istoricul complet al transferurilor.
Până la prânz au primit confirmarea.
Majoritatea sumelor ajunseseră, în cele din urmă, într-o singură companie înființată cu doar opt luni înainte.
Administratorul oficial era Claudia.
Isabela a rămas câteva secunde în tăcere.
Nu pentru că era surprinsă.
Ci pentru că înțelegea, în sfârșit, de cât timp fusese planificat totul.
În aceeași după-amiază au depus plângere pentru fraudă informatică, delapidare și fals privind operațiunile bancare.
Banca a blocat imediat conturile firmei.
La două zile distanță, Sergiu a sunat.
Pentru prima dată după mesajul trimis din vacanță.
— Isabela, putem vorbi?
— Sigur.
Vocea lui era complet schimbată.
— Ai blocat toate conturile.
— Nu eu. Banca.
— Claudia spune că este o neînțelegere.
— Claudia poate explica asta anchetatorilor.
A urmat o tăcere lungă.
— Nu voiam să ajungem aici.
Isabela a zâmbit pentru prima dată după multe zile.
— Ba da.
Tu exact asta ai vrut.
Doar că ai crezut că nu voi verifica niciodată cifrele.
După ce a închis telefonul, Laura a pus pe birou o copie a ordonanței prin care autoritățile dispuneau indisponibilizarea unei părți din bunurile cumpărate cu banii transferați.
Printre ele se aflau și vacanța de lux și apartamentul pe care Sergiu intenționa să-l achiziționeze împreună cu Claudia.
Procesul a durat aproape un an.
La final, instanța a obligat recuperarea unei mari părți din prejudiciu, iar Sergiu a rămas fără acces la resursele pe care le folosise ani întregi fără drept.
Când totul s-a terminat, Laura a întrebat-o pe Isabela:
— Dacă ai putea să-i mai trimiți un singur mesaj, ce i-ai scrie?
Isabela a privit încă o dată fotografia în care cei doi ridicau paharele pe plajă.
Apoi a șters-o definitiv.
— Nimic.
Uneori, cea mai bună încheiere nu este ultimul cuvânt.
Ci liniștea care rămâne după ce adevărul a făcut tot zgomotul necesar.