Judecătoria Sectorului 1 a decis, marţi, ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu să rămână sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară.
„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul Georgescu Călin, prin ordonanţa nr. 2226/221/P/2023/d1 din 26 februarie 2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată ulterior.
Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Georgescu Călin, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, se arată în decizia instanţei, care nu este însă definitivă.
Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor! Magistrații decid dacă liderul suveranist rămâne sub măsura controlului judiciar, după mai bine de un an de măsuri restrictive. La ieșirea de la Judecătoria Sectorului 1, Călin Georgescu a cerut descretizarea ședinței CSAT de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024. Fostul candidat la prezidențial urmează să ajunga la secția Poliției Buftea pentru semnarea controlului judiciar.
„Când dreptatea se vinde, nedreptatea devine lege. O justiție care nu are repere morale, e o invitație la haos și dictatură, iar România, pe moment, a apucat pe acest drum. Nu trebuie să mai acceptați și să trăiți în minciună. Turul doi înapoi, întoarcerea la adevăr și la demnitate.
Orice vreme își are vremea și fructele stricate cad din pom singure. Este bine de desecretizat ședința CSAT și ședința informală a CCR de anulare a alegerilor, nemaivorbind de mascarada alegerilor din mai 2025.”, a spus Călin Georgescu.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale are de înfruntat mai multe dosare în instanță. Călin Georgescu a apărut în faţa magistraţilor şi luni, într-un alt dosar în care judecătorii au rămas în pronunțare. Este vorba despre procesul în care contestă o decizie prin care s-a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară.
Dreptatea e, fără îndoială, un ideal agreat de noi toți. Însă, categoric, doar o justiție adevărată o poate transforma în realitate. Sistemul, sigur, încearcă să mă doboare și, probabil, va înregistra astăzi un succes efemer. Însă Nicolae Iorga spunea că sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță.
Eu spun în felul următor: oamenii fericiți nu își pierd timpul rănindu-i pe alții. Răul vine de la cei nefericiți, frustrați, mediocri și, în mod special, invidioși — adică clasa politică. Poporul român cel trezit în conștiință și iubitor de Dumnezeu știe că permanent dă testul credinței pentru apărarea valorilor milenare: Dumnezeu, Patrie, Familie, Onoare, pentru iubirea de Dumnezeu și pentru a înțelege că suferința este o încercare de mântuire”, a declarat Călin Georgescu.