Fata nu s-a apropiat deloc de masă. Ba chiar și-a strâns mâinile la piept, ca și cum se temea să nu atingă ceva din greșeală. A privit preț de câteva secunde portofelul și bijuteriile, apoi a oftat încet, cu o tristețe pe care el nu i-o observase niciodată.
Apoi a făcut ceva neașteptat.
S-a aplecat, a luat o pătură subțire de pe fotoliu și a acoperit cu grijă portofelul și bijuteriile, ca să nu fie „la vedere”. A aranjat pătura cu grijă și a șoptit, crezând că nu o aude nimeni:
„Mamă mereu zicea că nu-i bine să lași ispită în fața omului. Mai bine le pun la adăpost până se trezește.”
Apoi s-a întors spre el și, văzându-l „adormit”, i-a tras ușor un pled peste picioare, ca nu cumva să-l ia frigul. Mișcările ei erau blânde, atente, de parcă îngrijea pe cineva drag, nu pe un miliardar care avea tot ce și-ar fi putut dori.
El simțea cum îl strânge ceva în piept. Se așteptase la orice, numai la asta nu. În mintea lui obișnuită cu suspiciuni, gesturile fetei păreau aproape ireal de curate.
Fata a plecat apoi spre bucătărie. Acolo, el auzit cum aprinde aragazul, cum mișcă o oală, cum pune ceva la încălzit. Peste câteva minute, s-a întors cu o cană de ceai și a așezat-o pe masă, lângă el.
„Poate îi prinde bine după drum…”, a murmurat ea.
El își simțea gâtul uscat, dar tot a stat nemișcat, incapabil să își dezvăluie jocul. Era curios. Era tulburat. Era… rușinat.
Fata s-a întors în bucătărie, dar nu înainte să verifice din nou dacă păturica acoperea portofelul. A mai îndreptat colțul ei, de parcă avea grijă de o comoară care nu-i aparținea.
Trecuseră vreo zece minute când el nu a mai rezistat. S-a ridicat încet, prefăcându-se că se trezește abia atunci. Fata a apărut în pragul bucătăriei, speriată.
— Vai, v-am trezit? Îmi cer scuze!
— Nu, nu… e în regulă, a spus el, încercând să-și potrivească vocea. Ce făceai acolo?
— O supă caldă… mama mereu zicea că după drum lung, supa e cea mai bună.
El a încuviințat, privind în tăcere spre masa pe care portofelul nu mai era „la vedere”.
— Ai acoperit ceva de pe masă? întrebă el, încercând să-și stăpânească emoția.
Fata s-a înroșit imediat.
— Da… am văzut că ați lăsat acolo portofelul și bijuteriile. Mi-a fost frică să nu intre cineva și să le vadă… sau să nu cadă ceva peste ele. Le-am acoperit, atât.
— Și nu te-ai gândit să… le verifici? sau…
Ea a ridicat privirea, surprinsă.
— Să le iau? Doamne ferește! Mama mereu a zis: „Mai bine mori sărac, decât să trăiești cu rușinea pe suflet.” Eu n-am decât cuvântul meu. Și dacă-l pierd… ce-mi mai rămâne?
El nu s-a putut abține și și-a dus mâna la ochi. În viața lui nu-l emoționase nimeni așa. Avea sute de oameni în subordine, un cont în bancă de care alții ar fi doar visat, însă nicio vorbă, niciun gest din lumea lui bogată nu se comparase cu sinceritatea fetei.
— Cât câștigi tu pe lună? întrebă el, aproape șoptit.
— O mie opt sute de lei… Dar sunt recunoscătoare că pot să lucrez aici. Mama are nevoie de medicamente și…
— Și dacă ai avea mai mult? Ai face altfel?
— Nu, domnule. Cinstea nu se schimbă cu banii.
El a rămas mut. A privit-o câteva secunde în tăcere, apoi s-a ridicat și a mers spre masa unde lăsase intenționat ispita. A ridicat pătura, s-a uitat la portofelul neatins și la bijuteriile puse exact cum le lăsase.
— Maria… ai salvat mai mult decât lucrurile astea…, spuse el încet.
— Cum adică?
— Mi-ai salvat credința în oameni.
Ea a clipit des, nedumerită.
— Eu… n-am făcut nimic special.
— Ba ai făcut. Mai mult decât crezi.
S-a întors spre ea cu chipul liniștit pentru prima dată după mulți ani.
— Începând de mâine… vei avea altă funcție aici. Și alt salariu. Cinstea trebuie răsplătită. O să te ocupi de toată casa, dar ca administratoare, nu ca menajeră. Și vei câștiga cinci mii de lei. Mama ta va primi tot ce are nevoie.
Ochii fetei s-au umplut de lacrimi.
— Dar… de ce eu?
— Pentru că într-o lume în care toți se grăbesc să ia, tu ai ales să dai. Ai ales să fii omul bun la care eu nici nu mai speram.
Fata a lăsat capul în pământ, acoperindu-și gura cu palma, copleșită.
Iar el, în sfârșit, simți că a câștigat ceva ce nu se putea cumpăra cu niciun ban.
A câștigat liniștea sufletului.