Decizie majoră de la Moscova: Vladimir Putin face anunțul care vizează viitorul Ucrainei

Rusia a lansat oficial o nouă strategie privind teritoriile ucrainene ocupate după 2022. Un document semnat de Vladimir Putin prevede accelerarea procesului de rusificare și extinderea utilizării limbii ruse în regiunile anexate, obiectivul fiind consolidarea identității civice ruse până în anul 2036.

Planul, intitulat „Strategia de politică națională a Rusiei până în 2036”, stabilește măsuri concrete în domeniile educației, culturii și administrării publice. În document se menționează că această politică

„a creat condiţii pentru restabilirea unitaţii teritoriilor istorice ale statului rus”

și are ca țintă un indicator ferm:

„nivelul identitaţii civice ruse generale (conştiinţa de sine civica) – nu mai puţin de 95%”.

Totodată, strategia prevede acțiuni împotriva

„eforturilor statelor straine neprietenoase de a destabiliza relaţiile interetnice şi interconfesionale şi de a crea o divizare in societate”.

Documentul va intra în vigoare din ianuarie și este însoțit de programe educaționale și demografice. În paralel, Kremlinul își menține poziția potrivit căreia Ucraina nu ar avea o identitate separată, justificând astfel politicile de integrare forțată din regiunile ocupate.

De cealaltă parte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis că

„Kievul este pregatit sa faca sa avanseze un plan susţinut de SUA”,

însă autoritățile de la Kiev sunt prudente, temându-se că

„Ucraina este insa precauta ca ar putea fi forţata sa accepte un acord in mare parte pe baza condiţiilor ruseşti, inclusiv concesii teritoriale”.

Strategia Moscovei este privită cu îngrijorare la nivel internațional, în contextul în care anexarea regiunilor Donetk, Lugansk, Herson și Zaporojie nu este recunoscută de comunitatea internațională, iar Ucraina continuă să respingă acuzațiile privind discriminarea vorbitorilor de limbă rusă.