Moartea fulgerătoare a micuței Sara, în vârstă de doar doi ani, în timpul unei proceduri stomatologice la Crystal Dental Clinic din Capitală, continuă să cutremure opinia publică. Tragedia petrecută joi, 13 noiembrie, a readus în discuție riscurile sedării profunde și modul în care sunt autorizate clinicile care oferă astfel de intervenții.
Pe măsură ce ancheta avansează, apar tot mai multe detalii care ridică semne de întrebare privind funcționarea unității medicale, iar declarațiile celor care au avut legături cu clinica atrag un interes major, inclusiv cele ale actorului și prezentatorului Pavel Bartoș, una dintre vedetele care au promovat-o în trecut.
Pavel Bartoș vorbește despre colaborarea cu clinica: „Am avut un contract barter”
Popularitatea clinicii a fost amplificată în parte de colaborările cu persoane publice, care au promovat serviciile oferite.
Printre acestea se numără și prezentatorul Pavel Bartoș, care a colaborat cu clinica în urmă cu aproximativ doi ani. După tragedia Sarei, actorul a oferit un punct de vedere, subliniind că asocierea sa cu unitatea medicală a fost una strict profesională și limitată în timp.
„În 2022 am avut un contract barter cu Crystal Dental Clinic. În afară de profunda mea compasiune pentru pierderea vieții unui copil nevinovat, nu pot face niciun fel de alte comentarii”, a declarat Pavel Bartoș pentru CANCAN.RO.
Declarația acestuia vine într-un moment sensibil, în care tot mai mulți pacienți povestesc despre experiențele lor neplăcute, iar în mediul online au început să circule recenzii în care sunt semnalate probleme legate de procedurile de sedare.
De asemenea, părinții Sarei afirmă că analizele fetiței indicau valori hepatice de șase ori peste limita normală și că medicul stomatolog fusese informat înaintea intervenției — un detaliu care ridică semne de întrebare privind decizia de a continua procedura.