Sofia stătea în baie cu telefonul în mână. Lacrimile îi curgeau pe obraji, dar încerca să respire adânc și să nu izbucnească în lacrimi. S-a privit în oglindă – fața ei era obosită, ochii îi erau injectați de sânge. — Cât mai mult? gândi ea. Timp de patru ani a trăit între dragostea ei pentru Alex și umilirea mamei sale. Ea știa că trebuie să se schimbe ceva.

Nu a putut dormi mult timp în noaptea aceea. Auzea respirația calmă a lui Alex în timp ce dormea ​​lângă ea de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Simțea că, dacă nu lupta pentru ea însăși acum, nu-și va mai găsi curajul. A doua zi dimineață ea a luat decizia.

Câteva zile mai târziu, sâmbătă, a venit din nou Margaret. Nu a sunat, nu a bătut – doar a deschis ușa cu propria ei cheie, pe care o păstra încă din scurtul timp în care locuise cu ei după ce s-au căsătorit. Sofia s-a înțepenit de îndată ce a auzit zgomotul lacătului întorcându-se.

— Bună dimineața, copii! – a exclamat soacra, intrând cu o geantă plină de cumpărături. — M-am gândit că azi o să-ți gătesc ceva decent, ca în sfârșit să poți mânca ceva gustos.

Sofia, care punea ouă în farfurii, trase adânc aer în piept.

— Margaret, mulțumesc, dar nu trebuie. Am pregătit deja totul.

• Acesta ar trebui să fie micul dejun? – pufni femeia, privind la masă. — Două ouă și niște pâine prăjită? Alex, cu adevărat asta faci pentru a trăi? Întotdeauna am spus că ai nevoie de o femeie adevărată în bucătărie.

Sofia simți că i se încinge obrajii.

„Alex știe ce îi place”, a răspuns ea calmă.

• Cum mă numești? Margaret ridică din sprâncene. — Te-am învățat că o femeie trebuie să aibă grijă de soțul ei și să nu-i permită să facă nimic!

Alex a pus telefonul jos și a oftat. — Mamă, te rog lasă.

• Să pleci? Încerc doar să ajut! Dar dacă nu-ți pasă, lasă-l să facă ce vrea!

Sofia și-a pus mâinile pe masă și s-a uitat direct în ochii soacrei ei.

-Margaret, trebuie să vorbim. Serios.

• Despre ce? – a întrebat ea sarcastic. — Despre incapacitatea ta de a găti supa corect?
• NU. Despre respect. Despre limite. Și despre mine.

În bucătărie era liniște. Alex ridică privirea, surprins de tonul vocii soției sale. Margaret se încruntă de parcă nu-i venea să creadă că auzea asta.

— Întotdeauna te-am respectat, începu Sofia calmă. — Te-am lăsat în casa noastră, te-am ascultat, chiar și atunci când vorbele tale m-au durut. Am tacut ca sa nu iti stric relatia cu fiul tau. Dar astăzi nu voi mai tăce.

Margaret scoase un râs nervos. – Oh, nu exagera. Glumesc doar uneori.

— Nu, nu glumești, îl întrerupse Sofia. — Timp de patru ani, fiecare dintre vizitele tale s-a încheiat cu critici. Spui că nu pot face nimic, că nu sunt suficient de bun pentru fiul tău. Și m-am săturat. Sunt o ființă umană, nu un servitor.

Alex se ridică, încercând să dezamorseze situația. – Sophie, calmează-te…

— Nu, Alex, lasă-l să vorbească, spuse Margaret cu răceală. — Mă întreb cât de departe va ajunge asta.

Sofia trase adânc aer în piept. — Ești mama soțului meu și te voi respecta mereu. Dar această casă ne aparține. Nu ai dreptul să intri neanunțat, să dai ordine sau să mă umilești. Dacă vrei să vii, sună. Dacă vrei să ajuți

— Voi accepta cu plăcere. Dar dacă vrei doar să mă critici, ușa este acolo.

Margaret păli. Pentru prima dată după mult timp, ea a rămas fără cuvinte.

— Acesta este tonul tău față de mine? În fața fiului meu?

— Da, în fața lui. Pentru că tace și nu mai suport.

Alex și-a frecat mâna pe față, stânjenit. — Mamă, Sofia are dreptate. Exagerezi uneori…

• Eu? Vocea lui Margaret se ridică. — Eu, cine te-am crescut eu însumi, cine ți-am dat totul? Și acum o femeie ciudată te întoarce împotriva mea?

— Nimeni nu încearcă să mă doboare, spuse Alex obosit. — Vreau doar să fiu lăsat în pace.

Margaret rămase tăcută o clipă, cu buzele strânse tremurând ușor. În cele din urmă și-a prins poșeta.

• În regulă. Dacă da, nu te voi deranja. Să vedem cât poți supraviețui fără mine.

Ușa s-a trântit. În bucătărie era liniște, atât de adâncă încât se auzea doar ticăitul ceasului. Sofia se ridică încet. Își simțea picioarele tremurând, dar în inima ei era o liniște pe care nu o mai cunoștea de mult.

Alex se apropie de ea. -Ai fost fioros. Dar… ai avut dreptate.

Sofia se uită la el. – Ar fi trebuit să spui asta, nu eu. Nu mai aveam putere.

Alex a lăsat capul în jos. – Știu. Mi-a fost frică să aleg între voi. Dar astăzi am văzut cât de mult te doare. Îmi pare rău că nu am reacționat mai devreme.

— Nu vreau scuze, doar sprijin, spuse ea încet. „Vreau să fii de partea noastră, cu noi doi.

„Promit”, a răspuns el.

În zilele care au urmat, Margaret nu a vorbit. Alex i-a trimis un scurt mesaj: „Te iubesc mamă, dar te rog să-mi respecti familia”. Ea nu a răspuns.

Tăcerea a umplut casa, dar de data aceasta a fost o liniște bună – calmă, caldă. Sofia a început să cânte din nou pentru ea însăși în timp ce gătea cina. Alex a privit-o diferit, de parcă ar fi văzut-o cu adevărat pentru prima dată.

Două săptămâni mai târziu, a sunat telefonul.

— Sofia, aș vrea să vin să-l văd pe Alex. pot? – Vocea lui Margaret era liniştită, aproape nnesigur.

Sofia tăcu o clipă. – Poţi, Margaret. Dar, vă rog, să ne respectăm unii pe alții.

— Bine, spuse femeia cu blândețe. — Poate chiar am exagerat.

Când Sofia a lăsat telefonul jos, a simțit un sentiment ciudat – nu de triumf, ci de ușurare. Știa că Margaret nu se va schimba complet, dar a înțeles un lucru: de acum înainte, nu va mai fi oaspete în propria ei casă.

Seara, când Alex s-a întors de la serviciu, s-au așezat împreună la cină.

„Cred că astăzi începem un nou capitol”, a spus el. Sofia a zâmbit ușor. — Poate primul în care suntem de fapt împreună.

Pe fereastră ploua, liniștit și liniștit. Și în interiorul casei era cald, fără tensiune, fără teamă. Sofia s-a uitat la Alex și a știut că, pentru prima dată în patru ani, își respira cu adevărat viața.