Octavian Ursulescu a fost cel care a avut ocazia de multe ori să îi prezinte pe Alexandru Arșinel și Stela Popescu, două nume mari ale teatrului românesc. Ce legătură era, de fapt, între cei doi.
Stela Popescu și Alexandru Arșinel, două nume mari ale teatrului românesc, au tras cortina scenei pentru totdeauna, iar luminile reflectoarelor s-au stins pentru ei. Nu a dispărut, însă, amintirea vie care a rămas în sufletele tuturor celor care i-a admirat, fiind întotdeauna o reală bucurie atunci când erau priviți pe scenă. Octavian Ursulescu a avut de multe ori onoarea să îi prezinte pe cei doi, iar la trei ani de la decesul lui Alexandru Arșinel, acesta a făcut dezvăluiri, pentru Click, despre relația care era, de fapt, între actor și Stela Popescu. Acesta a adăugat că relația lor era doar pe scenă și că nu se vizitau. Mult timp, publicul a crezut că cei doi sunt împreună și nu puteau concepe că nu este o relație mai mult decât profesională între ei. “Interesant este faptul că, deși alcătuiau un cuplu sudat, de mare popularitate, Stela Popescu și Alexandru Arșinel erau împreună numai pe scenă, nu se vizitau.
Participam extrem de des acasă la Stela Popescu și la Mihai „Puiu” Maximilian la ”ședințe” video, vizionând câte 2-3 filme pe seară. Veneau aproape de fiecare dată compozitorul Vasile Veselovschi, muzicianul Nicolae Licareț, vecinul și prietenul Nicolae Apostol (cât ne-a mai ajutat cu benzina în vremurile acelea, fără el nu ne-am fi descurcat!), mai trecea în viteză, doar ca să aducă sau să ia un film, Gică Petrescu, dar Sandu Arșinel – niciodată.”, a declarat Octavian Ursulescu pentru sursa citată.
Alexandru Arșinel și Stela Popescu, prieteni doar pe scenă?
Tot pentru sursa menționată, Octavian Ursulescu a mai adăugat că cei doi actori erau inclusiv vecini, însă asta nu i-a unit foarte tare. „Stela și Arșinel erau vecini și cu casele de vacanță, la Samurcaș, lângă Buftea, unde actorul obținea în grădina lui o recoltă bunicică de roșii (într-o zi chiar a mers în piață să le vândă, mai mult în glumă, spre uimirea cumpărătorilor, care probabil le-au achiziționat cu autograf!)”, a mai adăugat acesta.
Stela Popescu