Sunt tensiuni în continuare în Coaliția de guvernare, de data aceasta din cauza unei alte măsuri din Pachetul II de măsuri fiscale.
Reducerea membrilor din Consiliile de Administrație ale companiilor publice a aprins spiritele în Coaliție. Social-democratul Ionuț Pucheanu l-a atacat pe ministrul economiei, Radu Miruță, acuzându-l că „bate câmpii” și că nu vrea, de fapt, să taie privilegiile.
Restructurarea companiilor de stat, motiv de scandal în Coaliția de guvernare
Mărul discordiei este Pachetul II de măsuri fiscale, pentru care partidele aflate la guvernare se tot ceartă de câteva săptămâni. Primarul Galațiului și vicepreședinte PSD, Ionuț Pucheanu, a declarat la Digi24 că ministrul Miruță nu face altceva decât să „spună două tâmpenii” și să blocheze reforma reală.
„Nu vă mai uitați în gura lui Miruță că bate câmpii cu grație. Absolut toate partidele urlă, nu țipă, urlă de câteva săptămâni că acest Pachet II trebuie să fie despre reduceri efective acolo unde există privilegii, tot felul de bonificări. Despre asta țipăm toți – și PNL și PSD. Surprinzător, domnul Miruță nu reușește să facă lucrul acesta. Am fost luni seară la ședința de Coaliție, a fost și domnul Miruță, a spus două tâmpenii și în patru ore e tot ceea ce a spus”, a transmis social-democratul.
Miruță, acuzații la adresa PSD: „Reforma e praf în ochi”
Replica vine după ce ministrul economiei a afirmat că reforma companiilor de stat prezentată de Secretariatul General al Guvernului, controlat de PSD, este „praf în ochi”. Miruță a propus evaluarea șefilor de două ori pe an și reducerea numărului de membri din Consiliile de Administrație, chiar și acolo unde procedurile de selecție s-au încheiat.
„Propunerile de modificare a Ordonanței 109/ 2011 (n.r. pusă în transparență de Secretariatul General al Guvernului pe 14 august) sunt praf în ochi. Forma propusă nu rezolvă problemele. Dacă vorbim despre modificarea unei legi, nu înseamnă că ne atingem scopul. După ședința de Guvern, am trimis o propunere din partea ministerului către SGG pentru a amenda forma aflată în dezbatere publică astăzi”, a transmis Radu Miruță, joi, într-o conferință de presă.