Într-un sat mic din sudul Moldovei, unde timpul pare că s-a oprit în loc, o femeie îmbrăcată în negru îngenunchea zilnic, în același loc, pe marginea unui drum de pământ. Cei care treceau pe acolo o vedeau mereu cu capul plecat și o fotografie în mâini. Nimeni nu știa exact ce face. Unii credeau că se roagă, alții că a înnebunit.
Dar într-o zi, un tânăr curajos s-a apropiat. „Mamă, de ce stai aici?” a întrebat.
Femeia a ridicat privirea, iar ochii ei — două fântâni uscate de atâta plâns — au spus totul.
„Aici a coborât din autobuz ultima oară. Avea 22 de ani. L-au luat să lupte. A zis că se întoarce repede. Au trecut patru luni. Iar ieri… mi-au trimis sicriul. Închis. Nici nu l-am putut vedea. Mi-au spus să nu-l deschid…”
Fiul ei, Sorin, fusese recrutat ca mercenar într-un conflict străin. A plecat pentru bani, pentru o promisiune. S-a întors într-o cutie de lemn, acoperită cu o cârpă roșie și fără nicio explicație.
Timp de trei zile, femeia a stat acolo, cu poza în mână, într-un doliu mut. Până când, într-o dimineață, o bătrână necunoscută s-a apropiat și i-a pus o icoană lângă genunchi. „Plânsul tău a ajuns unde trebuie. Acum ridică-te. Sufletul lui are nevoie să mergi mai departe.”
Femeia a închis ochii, a strâns fotografia la piept și, pentru prima oară, s-a ridicat. A plecat pe jos spre biserică, purtând crucea de lemn făcută de mână cu numele fiului său.
Azi, în locul unde stătea, localnicii au pus o bancă și un buchet de flori. Iar pe crucea de la marginea drumului scrie: „Aici a coborât un fiu. Aici s-a frânt o mamă.”
Crezi că durerea unei mame se poate stinge vreodată? Spune-ne părerea ta în comentarii și distribuie dacă te-a emoționat această poveste.