Într-un sat mic din România, într-o zi cenușie de duminică, a avut loc o înmormântare care a sfâșiat inimile tuturor celor prezenți. Nu doar pentru că omul plecat dintre cei vii era iubit și respectat… ci pentru că cineva, cu patru lăbuțe și ochi umezi, refuza să accepte despărțirea.
Rex, un câine ciobănesc în vârstă de 9 ani, a fost crescut de la pui de domnul Mihai, un pensionar văduv. Cei doi nu se despărțiseră niciodată. Mergeau împreună la magazin, la câmp, la poartă. Când Mihai a murit brusc, câinele a rămas nemișcat în fața ușii, refuzând să mănânce și să latre.
În ziua înmormântării, când sicriul a fost adus acasă, s-a întâmplat ceva ce nimeni nu va uita prea curând.
Rex s-a așezat în fața sicriului, a lins marginea lemnului și a scos un sunet sfâșietor, un plânset gutural, profund, care a făcut să se înmoaie și cele mai reci inimi.
„Nu l-am auzit niciodată plângând așa… parcă știa că e ultima dată când îl vede”, a spus o vecină printre lacrimi.
Dar momentul cel mai dureros abia urma…
Când preotul s-a apropiat să înceapă slujba, Rex s-a urcat cu lăbuțele pe marginea sicriului și a rămas acolo, nemișcat, lipindu-și capul de capac, ca și cum l-ar fi vegheat. A stat acolo toată slujba, refuzând să fie luat deoparte.
După înmormântare, câinele a fugit la cimitir. A fost găsit în acea seară, culcat exact pe mormântul stăpânului său, cu capul între lăbuțe, privind în gol. De atunci, vine zilnic, așezându-se în același loc, la aceeași oră.
Oamenii din sat i-au făcut o cușcă lângă cruce și îl hrănesc. Dar nimeni nu poate înlocui omul pe care l-a iubit mai mult decât propria viață.