Incredibila Poveste De Viață A Lui Vladimir Găitan. A Crescut Fără Tată Și A Pierdut 7 Copii Până Să Devină Părinte

Deși a cunoscut succesul în lumea actoriei, Vladimir Găitan a avut o viață extrem de dificilă. În 2020, a pierdut bătălia cu o boală cumplită, cancerul limfatic, după o lungă perioadă de suferință.

Actorul s-a stins din viață cu sentimentul profund de regret, deoarece fiul și nepoțica sa nu au fost alături de el în acele momente.

Viața sa nu a fost lipsită de provocări și încercări de-a lungul anilor, iar despre ele vom vorbi în rândurile următoare.

Vladimir Găitan, actorul care a fermecat inimile multor femei în tinerețe, s-a născut la Suceava, pe 2 februarie 1947. Viața sa nu a fost o călătorie ușoară, fiind marcată de perioada comunistă, în care ideile îi erau dictate încă din copilărie, conform propriilor sale mărturisiri.

A crescut fără tată
Copilăria actorului nu a fost lipsită de provocări, iar absența tatălui său, care a fost arestat de Securitate, i-a adus multe suferințe. La vârsta de 4 ani, tatăl său a fost reținut și nu s-a întors acasă timp de aproape cinci ani, revenind aba când Vladimir se afla deja în clasa a doua.

Timp îndelungat, actorul a crezut povestea bunicii, conform căreia tatăl său era plecat la facultate. Adevărul crud despre arestarea și absența îndelungată a tatălui i-a fost dezvăluit mult mai târziu.

„Foarte târziu am stat cu el de vorbă, ca de la bărbat la bărbat. Ne-am întâlnit prin anul I de facultate, a venit la Bucureşti. Eu eram la cămin şi ţin minte că am băut cu el la Tosca un coniac.

Atunci am fumat prima oară de faţă cu el şi mi-a povestit de puşcărie şi tot ce s-a întâmplat. N-a avut nicio altă vină decât că a fost decorat cu „Eliberarea Odesei”. O decoraţie pe care a primit-o împreună cu toţi cei care au fost răniţi atunci.”, povestea Vladimir Găitan.

Debutul în lumea actoriei
Vladimir Găitan, în tinerețe, în timpul unei scene de film
În ciuda provocărilor copilăriei, Vladimir Găitan a demonstrat hotărâre și ambiție. Anul 1969 a marcat debutul său în cinematografie, impresionând publicul în filmul „Reconstituirea”.

După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică în 1970, unde a fost elevul profesorilor George Carabin și Elena Negreanu, a intrat în lumea teatrului.

Citește și  Anamaria Prodan, desemnată „Femeia anului 2023”! Impresara a primit un premiu extrem de important: „Este o încununare a ultimilor ani foarte grei”

A pășit pe scena Teatrului de Comedie, contribuind cu interpretări remarcabile în piese celebre precum „Trei surori”, “12 oameni furioși” și „Turnul de Fildeș”.

Vladimir Găitan s-a făcut remarcat repede în lumea teatrului și cinematografiei românești. El nu era doar un actor talentat, ci și un individ cu o personalitate puternică și exigentă. Această trăsătură a sa, exprimată prin seriozitate și profesionalism de neclintit, l-a făcut pe Găitan să devină o figură respectată și apreciată în rândul colegilor săi.

„Ca om era puţin cam dur, asta venea din seriozitate, din profesionalism, care era uneori prea exagerat. Dar era un om bun, încuraja talentele. Era puţin cam dur, spunea lucrurilor pe nume – asta nu ştiu cât este de bine – dar din punct de vedere profesional era bine, pentru că spunea ce simţea şi ce credea şi nu accepta de la colegi, mai tineri sau mai bătrâni, întârzieri sau alte chestii. Era dur şi probabil că avea dreptate”, a afirmat actorul Valentin Teodosiu.

O viață împreună. Povestea de dragoste dintre Vladimir Gaitan și Tunde
În perioada când Vladimir Găitan a atins vârful celebrității, în anii ’80, datorită rolului său din filmul „Ultima noapte de dragoste”, a întâlnit-o pe Tünde, femeia care avea să-i devină soție.

Cu toate că Tünde era iubita colegului său, Vlad Rădescu, actorul nu s-a lăsat descurajat de această situație, ba chiar s-a îndrăgostit de ea la prima vedere.

„Eram în armată şi se turna, la Arad, un film despre eroii de la Păulişi. Ministerul Armatei mi-a aprobat să particip la filmări şi să se considere că fac şi armata.

M-au lăsat să stau la hotel. Două luni, cât au durat filmările, am avut statut privilegiat. Într-o zi eram liber, deoarece filmasem noaptea. Stăteam pe terasa Restaurantului Astoria cu trei colegi şi beam bere.

Am văzut nişte picioare superbe şi am întrebat ale cui sunt. Mi s-a spus că n-am nicio şansă, pentru că este iubita colegului meu de cameră Vlad Rădescu. Ca să nu mai lungesc povestea, i-am cam furat iubita. Am înţeles că ei doar se cunoşteau, iar ea venise în ziua respectivă să-l invite la masă.

El a făcut o impoliteţe, ea s-a supărat foarte tare şi a venit la noi spunându-ne: «Eu invitam pe dumneavoastră la masă». Vorbea greşit româneşte, pentru că este unguroaică veritabilă.

Ne-am ridicat toţi patru. Ea se cunoştea cu ceilalţi trei, pentru că fusese prezentată. Singura figură nouă era a mea. Doamna Găitan spune că a fost şi ea «electrocutată» de «curăţenia» mea.

Citește și  Corina Chiriac a plecat de la Național TV, după 12 ani de colaborare. Ce motiv a avut artista

Mi-a spus că eram atât de pur, ras în cap, speriat de bombe, pentru că veneam din armată, că arătam ca un pui de găină şi a avut un sentiment de milă… că s-a îndrăgostit instantaneu de mine.

Eu eram deja înnebunit când am văzut şi partea de sus, nu doar picioarele. Era o frumuseţe de fată, de care m-am îndrăgostit la prima vedere, dovadă că în trei luni ne-am şi căsătorit”, povestea Vladimir Găitan.

Dragostea lor s-a dezvoltat rapid, iar cei doi s-au căsătorit după doar trei luni de relație. Vladimir Găitan a mărturisit că a fost cucerit de frumusețea și farmecul tinerei.

Actorul a împărtășit și că, în timpul carierei sale, a fost un bărbat apreciat și curtat de numeroase admiratoare. Cu toate acestea, povestea de dragoste cu soția sa, Tünde, a fost una specială.

„Am o soţie superbă, o femeie care şi-a înţeles menirea şi care s-a sacrificat pentru noi, ea fiind absolventă a Institutului de Educaţie Fizică şi Sport.

A fost doi ani profesoară de sport, foarte iubită de elevi. Şi astăzi întâlneşte pe stradă oameni în toată firea, care îşi amintesc de doamna profesoară sau dirigintă Tunde Găitan. Clasele ei veneau la noi acasă şi făceau cheful de sfârşit de an”, rememora actorul.

Descriindu-se ca fiind un bărbat fermecător, Găitan a recunoscut că s-a simțit adesea atras de atenția admiratoarelor. Cu toate acestea, Tünde a gestionat această latură a celebrității soțului său cu căldură și înțelepciune, consolidând astfel soliditatea relației lor.

„Am trecut peste greutăţile vieţii iubindu-ne și respectându-ne foarte mult. Meritul principal îl are ea, care mi-a fost alături și m-a tolerat, dar n-a fost uşor.

Eram un bărbat frumos și foarte curtat de admiratoare. Se trezea cu ele acasă, le mai punea să bată covoarele… Erau nişte fătuci înamorate, care acceptau toată povestea doar să fie în preajma mea. Ea a înţeles fenomenul, le-a pus la treabă pe câteva, până când le-a convins că statul în preajma mea nu este nicio fericire și nicio mulţumire, că e de muncit. A fost o fată înţeleaptă, care a gestionat lucrurile foarte bine, cu multă căldura“, a istorisit Vladimir Găitan.

Marele actor a pierdut 7 copii
Actorul a fost un familist convins, și-a dorit întotdeauna copii și mai ales nepoți. Cu toate acestea, Vladimir Găitan mărturisea în trecut că soția lui a avut numeroase probleme de sănătate și a pierdut șapte sarcini înainte de a-i aduce pe lume cei doi copii.

„Mi-am dorit foarte mult copii. Când am hotărât să facem copii, am avut un necaz foarte mare. Soția a avut probleme grave de sănătate. Și am pierdut 7 copii – șapte sarcini, în diverse etape, chiar și un copil născut”, povestea actorul.

Citește și  Dacă îi reușea, eram cea mai bogată țară din lume! Ce planuri avea Nicolae Ceaușescu: Nu ne-am mai fi plâns niciodată de lipsa banilor

Vladimir Găitan are doi urmași: fiul, Alexandru, ce lucrează în domeniul financiar la Londra și fiica, Gloria, care a urmat aceeași carieră precum tatăl ei.

Cu toate că s-a bucurat de o familie frumoasă, Vladimir Găitan dezvăluia că purta în suflet un mare regret legat de fiul său, care trăia departe de casă, nedându-i astfel posibilitatea să cimenteze relația cu nepoata sa.

Vladimir Găitan a luptat cu o boală crâncenă
Portret alb negru cu actorul vladimir găitan
Actorul s-a stins din viață pe 10 noiembrie 2023, la vârsta de 73 de ani, după o luptă lungă cu cancerul limfatic. Actorul a fost chinuit 30 de zile de această boală incurabilă și foarte rară, declanșată de explozia de la Cernobîl.

„Cel mai cumplit a fost pentru mine când, la 40 de ani, am fost diagnosticat cu o boală de sânge. Se pare că spre deosebire de leucemie, e mai longevivă… Cel mai tare m-a şocat că mi s-a spus să fiu tot timpul pregătit, că la boala asta ei dau cam zece ani de trăit.

În jur de 50 de ani trebuia să mă pregătesc s-o iau din loc. Şi mi s-a spus să am actele gata că pot oricând să fac un accident cerebral… Eram pregătit să mor în fiecare zi. Primii ani au fost foarte grei, pe urmă am început să învăţ iar să trăiesc normal.

Şi uite că sunt 26 de ani de atunci şi am ajuns în faza când am mai dat o dată mâna cu coana coasă, când am făcut infarctul”, sublinia actorul în 2011.

Cu puțin timp înainte de a-și încheia traseul pe această lume, actorul împărtășea gândurile sale sincere cu privire la moarte și la provocările vieții. În ciuda energiei incontestabile, mărturisea deschis că stările de depresie și incertitudinea generată de evenimentele din jurul său îl copleșeau.

„Nu mi-e frică de moarte. Mă crezi că am stări de depresie şi-mi doresc să mor? Am obosit. Văd în moarte o plecare într-o odihnă binemeritată. Am fost şi sunt un tip foarte activ, dar tot ce se întâmplă în jurul nostru îmi creează o stare de nesiguranţă şi o depresie îngrozitoare.

N-am garanţia zilei de mâine. Uită-te, am o căsuţă frumoasă, o curticică de 60 de metri. Nu mă găseşti cu zeci de hectare, e doar o casă cu trei dormitoare, dar nu pot să rezist, am scos-o la vânzare, pentru că nu ne mai permitem s-o întreţinem”, spunea actorul.

stiricalitative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *