DOCTORIȚA L-A VĂZUT PE SOȚUL EI—CARE MURISE CU CÂȚIVA ANI ÎN URMĂ—ÎNTINS PE MASA DE OPERAȚIE
DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
Pe targă zăcea soțul ei—Costin. Bărbatul pe care îl îngropase cu cinci ani în urmă. El i-a întâlnit privirea, apoi imediat și-a întors-o.
— Nu… Nu se poate… El ar trebui să fie mort… gândurile Mariei se învârteau nebunește.
Timpul parcă s-a oprit. Maria a simțit cum podeaua se clatină sub picioarele ei. S-a sprijinit de peretele alb al sălii de operație, încercând să-și recapete echilibrul.
— Costin? a șoptit ea, vocea ei abia audibilă.
Pacientul a continuat să evite contactul vizual, prefăcându-se că nu o recunoaște.
— Cred că mă confundați cu altcineva, doamnă doctor, a răspuns el cu o voce rece, străină.
Dar era el. Aceleași trăsături, aceiași ochi căprui, doar că acum încadrați de riduri mai adânci și păr grizonat. Inima ei bătea cu putere, iar mintea îi refuza să accepte realitatea din fața ei.
Asistenta din încăpere a observat tulburarea doctoriței.
— Maria Nicoleta, vă simțiți bine? Sunteți foarte palidă.
— Da… nu… Îmi cer scuze, am nevoie de un moment, a bâlbâit Maria, ieșind din sală.
În coridor, s-a prăbușit pe un scaun, respirând adânc. Sergiu, care trecea prin apropiere, a observat-o imediat.
— Maria? Ce s-a întâmplat?
Cu mâinile tremurânde, ea i-a povestit ce văzuse. Sergiu a ascultat atent, apoi a luat fișa medicală a pacientului și a studiat-o.
— Aici scrie Alexandru Dimitriu, 52 ani, accident rutier minor. Nicio legătură cu numele fostului tău soț.
— Îți spun, Sergiu, este el! a insistat Maria. L-am îngropat acum cinci ani, dar acesta este Costin!
Cu calm, Sergiu i-a sugerat:
— Lasă-mă să mă ocup eu de acest pacient. Tu ai nevoie de o pauză.
Dar Maria a refuzat. Trebuia să înfrunte acest fantom din trecutul ei. Cu determinare, s-a întors în sala de operație.
De data aceasta, pacientul nu mai putea evita conversația. Maria a început să-i trateze rana de la frunte, rezultată în urma accidentului.
— Interesant cum un om mort poate suferi un accident, a remarcat ea încet. Costin Popescu.
Bărbatul a tresărit la auzul numelui, apoi a oftat înfrânt.
— Maria… nu așa trebuia să ne revedem.
— Cum ar fi trebuit să fie? După ce te-am plâns la mormânt? După ce am crescut singură copiii noștri, luptându-mă cu datoriile tale?
Costin a închis ochii, incapabil să îi înfrunte privirea acuzatoare.
— A fost o greșeală… tot. Afacerea, împrumutul, aventura… Când totul s-a prăbușit, am văzut o ieșire. Un prieten m-a ajutat să falsific accidentul. Am fugit în străinătate, am început o viață nouă.
— Și noi? Copiii tăi? Eu? a întrebat Maria, vocea ei tremurând de furie și durere.
— Am fost laș, a recunoscut el. M-am convins că vă va fi mai bine fără mine. Că vei primi asigurarea…
Maria a terminat de pansat rana în tăcere, apoi s-a îndreptat spre ușă.
— Asigurarea nu acoperea sinucidere, asta a fost concluzia. Nu am primit nimic, Costin. Nimic în afară de datorii și doi copii care și-au plâns tatăl.
Înainte să plece, s-a întors și l-a privit pentru ultima oară.
— Documentele tale de externare vor fi gata în curând. Apoi poți dispărea din nou. De data asta, te rog, rămâi mort pentru noi.
În săptămânile următoare, Maria a descoperit o forță interioară pe care nu știa că o are. A contactat un avocat și a început procedurile legale. Costin era viu, ceea ce însemna că putea fi tras la răspundere pentru abandonul familiei și pentru fraudă.
Într-o seară, când se plimba prin parc cu Sergiu, acesta a întrebat-o:
— Ce vei face acum?
Maria a zâmbit, pentru prima dată fără umbra trecutului.
— Voi trăi, Sergiu. Pentru prima dată după mulți ani, voi trăi cu adevărat.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
