Prin sat s-a răspândit zvonul că soția mea mă înșală. Și am decis să o verific

…aplecată peste gard, vorbind aprins cu vecina. Ion s-a ascuns după un tufiș și, strângând din dinți, a încercat să audă despre ce discutau cele două femei. Nu a durat mult până când a înțeles că soția lui nu vorbea despre vreun amant, ci despre… el.

„Îți spun, Mărie, nu mai știu ce să fac cu Ion al meu. De o lună tot îmi cumpără flori, mă ajută la gospodărie, nu mai merge la crâșmă cu băieții… Cred că mă înșală și de asta se poartă așa frumos, să-și spele păcatele!”

Ion a simțit cum fața i se înroșește. Atât de mult se chinuise să fie un soț mai bun, să o facă pe Dana fericită, iar ea credea că o înșală! Situația era atât de absurdă încât a izbucnit în râs, un hohot puternic care a speriat ambele femei.

„Ion? Tu ești?” a exclamat Dana, privind către tufișul de unde venea zgomotul.

Ion a ieșit din ascunzătoare, încă râzând, cu lacrimi în ochi. „Da, eu sunt, soție dragă… am venit să te spionez pentru că tot satul spune că mă înșeli, iar tu crezi că eu te înșel pentru că sunt mai atent cu tine!”

Dana a rămas cu gura căscată, apoi a început și ea să râdă. Vecina, Maria, a privit confuză, apoi a dispărut repede în curtea ei, probabil pentru a povesti mai departe acest episod neobișnuit.

„Hai în casă,” a spus Dana, ștergându-și lacrimile de râs. „Avem multe de vorbit, se pare.”

Odată ajunși în bucătărie, Dana a pus ceainicul pe sobă și s-a așezat la masă, față în față cu soțul ei.

„Deci… lumea zice că te înșel?” a întrebat ea direct.

„Da, de vreo două luni. Toți bărbații de la crâșmă mă privesc cu milă. Badea Gheorghe chiar mi-a spus că te-a văzut intrând de mai multe ori la preotul cel nou.”

Dana a oftat adânc. „Am intrat la preot pentru că iau lecții de citit și scris, Ion. Voiam să-ți fac o surpriză, să pot citi cărțile alea pe care mi le-ai cumpărat de Crăciun. De asta plecam din casă când tu erai la câmp.”

Ion a simțit cum i se strânge inima. Dana nu terminase niciodată școala, iar el îi luase niște cărți fără să se gândească că ea nu știa să citească bine.

„Și tu credeai că te înșel pentru că sunt mai drăguț cu tine?” a întrebat el, încă amuzat de situație.

„Păi ce să cred? Dintr-odată nu mai vii beat acasă, mă ajuți cu găleata de apă, îmi aduci flori de câmp… După zece ani de căsnicie, când un bărbat începe să se poarte așa, e clar că are ceva pe conștiință!”

Ion a luat mâna soției sale. „Dana, îți aduci aminte de Vasile, verișorul meu, care a venit în vizită luna trecută?”

„Da, cel de la oraș. Ce-i cu el?”

„Mi-a povestit cum și-a pierdut soția într-un accident. Și cum regretă acum toate momentele când a fost dur cu ea, când nu i-a arătat cât de mult o iubea. M-a pus pe gânduri. Mi-am dat seama că nu vreau să ajung ca el, plin de regrete.”

Dana l-a privit lung, apoi ochii i s-au umplut de lacrimi. „Și eu care credeam… ce proastă am fost.”

„Nu ești proastă, suntem amândoi proști că am crezut zvonurile satului în loc să vorbim unul cu celălalt.”

Au stat așa, ținându-se de mână, până când ceainicul a început să fluiere. Dana s-a ridicat să facă ceaiul, dar înainte i-a dat un sărut lung soțului ei.

„Apropo,” a spus Ion cu un zâmbet șiret, „ce alte zvonuri se mai aud prin sat? Cine pe cine mai înșală?”

Dana a râs. „Lasă bârfele, bărbate. Mai bine spune-mi ce crezi despre ideea de a merge mâine la târg. Am învățat să citesc prețurile și vreau să-mi pun în practică noile abilități.”

Ion a dat din cap, mândru de soția lui. „Iar eu vreau să te duc la cofetăria cea nouă. Am auzit că au niște prăjituri delicioase.”

„Tu și dulciurile tale,” l-a tachinat Dana. „De asta te iubesc.”

A doua zi, când Ion și Dana au apărut la târg, braț la braț, zâmbind și vorbind aprins, tot satul i-a privit cu uimire. Preotul, care se plimba și el printre tarabe, le-a făcut cu ochiul, complice.

Seara, la crâșma din sat, bărbații l-au întrebat pe Ion direct:

„Măi, Ioane, ce s-a întâmplat? Ieri erai un bărbat înșelat, azi te plimbi cu nevasta de parcă sunteți în luna de miere!”

Ion a sorbit din berea lui și a zâmbit. „Dragii mei,” a spus el, ridicându-se de la masă, „vă spun un secret: nu credeți tot ce auziți prin sat. Uneori, adevărul e mult mai simplu și mai frumos decât bârfele.”

Și a plecat, lăsându-i pe toți cu gura căscată, grăbindu-se spre casă, unde Dana îl aștepta cu cina caldă și cu prima scrisoare pe care o scrisese singură, o scrisoare de dragoste pentru soțul ei.

De atunci, ori de câte ori prin sat începea să circule vreo bârfă despre cineva, oamenii își aminteau de povestea lui Ion și a Danei și se gândeau de două ori înainte să o creadă. Iar Ion și Dana au descoperit că cea mai bună modalitate de a combate zvonurile nu era să le negi, ci să le transformi în povești de dragoste.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.