Petre Roman a făcut anunțul trist. Ce s-a întâmplat cu Mioara fosta sa soție
Petre Roman și Mioara Roman au petrecut peste trei decenii împreună, traversând momente bune și momente grele. Cu toate acestea, în 2007, fostul premier a decis să pornească pe un drum separat. El a intrat atunci într-o o altă relație alături de o altă femeie.
Despre viața sa personală, politicianul vorbește rar, însă a făcut declarații surprinzătoare despre Mioara Roman și despre evenimentele care au condus la divorț.
Căsnicia lor a durat aproape 33 de ani, iar Petre Roman a jucat un rol important în istoria României, fiind primul ministru după căderea regimului comunist.
Cei doi s-au căsătorit în 1974 și au fost priviți ca un cuplu model, apreciat și admirat în întreaga țară. Totuși, în 2007, povestea lor de iubire s-a încheiat printr-un divorț neașteptat. După despărțire, Petre Roman și-a reconstruit viața.
Mult timp, fostul premier a păstrat tăcerea în privința motivelor care au dus la sfârșitul căsniciei de peste trei decenii. Invitat în emisiunea lui Denise Rifai, Petre Roman a făcut câteva declarații surprinzătoare despre Mioara Roman.
„Mioara Roman este o femeie cu foarte multe calități, atât intelectuale, cât și feminine. Am fost împreună și la bine și la rău până când n-am mai fost împreună. Altă explicație nu a mai fost necesară, deoarece toată lumea înțelege foarte bine cum e viața. De la un moment încolo nu a mai fost așa. Asta însă nu reduce cu nimic ceea ce cred despre ea, despre calitățile ei. E un om foarte capabil, o ziaristă excepțională, o mare vorbitoare de limbă arabă”, a mărturisit Petre Roman.
Politicianul a dezvăluit că, în ultima parte a căsniciei lor, relația s-a schimbat. El simțea că Mioara Roman nu îi era alături în modul în care și-ar fi dorit.
„Modul ei de a fi alături de mine nu mai era același pe care eu îl simțeam, dar de la mine să auziți ceva nepotrivit sau cât de cât negativ la adresa ei”, a mai spus fostul premier.
Cu doar doi ani înainte de a se căsători cu Mioara Roman, Petre Roman a avut o scurtă relație cu nimeni alta decât Zoia Ceaușescu, fiica dictatorului. Cei doi s-au întâlnit în 1972. Petre Roman s-a întors în România în vacanță, după primul an de doctorat în Toulouse. Povestea lor a fost efemeră, fiind întreruptă categoric de intervenția Elenei Ceaușescu.
Acesta a povestit că a fost un moment foarte frumos, cu iz de idilă. El a mărturisit că Zoia era o fată foarte bine educată și frumoasă. Ea nu dădea impresia că este fiica cuiva anume.
„Da, am curtat-o, dar lucrurile s-au stopat, fiindcă s-a declarat împotriva acestei legături mama ei, Elena Ceaușescu, nu știu de ce. Slavă Domnului că s-a opus!”, a povestit Petre Roman în emisiunea lui Denise Rifai.