Andra s-a născut într-o familie numeroasă. Cine sunt surorile artistei și cu ce se ocupă

Andra s-a născut într-o familie numeroasă. Cine sunt surorile artistei și cu ce se ocupă

Andra este una dintre cele mai iubite și mai apreciate artiste din România, având mii de fani care o urmăresc pe rețelele sociale și care se duc în număr mare la concerte. 

Dacă întreaga țară știe că Andra este căsătorită cu Cătălin Măruță și au împreună doi copii, Eva și David, puțini sunt cei care își aminstesc de artistă înainte de a fi soția prezentatorului de televiziune.

Andra provine dintr-o familie numeroasă, cu 4 patru copii, din Câmpia Turzii. În timp ce mulți îi cunosc fratele, pe Săndel Mihai, datorită talentului său muzical, despre cele două surori ale Andrei se știu foarte puține lucruri.

„M-am născut într-o familie frumoasă și bună, cu părinți iubitori și înțelegători și cu frați talentați și mereu apropiați de mine. Când ne strângem laolaltă, ca pe timpuri, redevin copil și simt că sunt cea mai fericită din lume. Va mulțumesc pentru că ați avut mereu încredere în mine și ați știut să mă susțineți mereu pe drumul pe care am ales să pășesc!”, scria Andra în urmă cu ceva timp, pe blogul său personal.

Citește și 

 Cine sunt surorile artistei și cu ce se ocupă

În afară de Săndel, Andra mai are două surori. Diana Mihai, de 48 de ani, este sora mai în vârstă a interpretei. Diana a ales să își dedice viața celor neajutorați, concentrându-se în special pe bătrânii care au rămas fără sprijin familial. Așadar, de ani de zile, sora cea mare a Andrei  conduce un centru pentru seniori în Câmpia Turzii.

Sora mijlocie, Aura Mihai, și-a urmat propria cale în domeniul frumuseții. În vârsta de 41 de ani, Aura este expertă în cosmetică, transformându-și pasiunea în artă, reușind să devină un make-up artist căutat și extrem de apreciat. Ba mai mult decât atât, de numeroase ori, Andra a apelat chiar la talentul surorii sale pentru a o aranja atunci când avea apariții pe micile ecrane sau concerte.

stiricalitative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *