Cătălin Scărlătescu a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a plecat de la Antena 1. Ce i-a deranjat pe chefi, de fapt: ”I-am rugat frumos!”

Cătălin Scărlătescu a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a plecat de la Antena 1. Ce i-a deranjat pe chefi, de fapt: ”I-am rugat frumos!”

Cătălin Scărlătescu a făcut noi declarații despre plecarea de la Antena 1. Juratul de la MasterChef a dezvăluit ce i-a făcut pe el și pe cei doi colegi ai săi, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, să plece de la emisiunea Chefi la Cuțite.

În urmă cu mai bine de un an, în data de 12 octombrie 2023, Mihai Ioniță, CEO Antena Group, a transmis un comunicat de presă în care a anunțat schimbarea primilor trei jurați ai formatului, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, motivul invocat de aceștia fiind oboseala, deși între sezoane a existat o pauză de 6 luni (aprilie – octombrie 2023). De atunci a urmat un mare scandal între bucătari și instituția media, inclusiv în instanță.

Cătălin Scărlătescu, despre motivul plecării de la Antena 1

Încă de când și-au anunțat demisia, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au invocat oboseala acumulată la filmările emisiunii. Recent, iubitul Doinei Teodoru a mărturisit că el și colegii săi i-au rugat pe șefi să nu mai facă două sezoane pe an, ci doar unul.

Jurații de la MasterChef nu au reușit să ajungă la un numitor comun cei de la Antena 1, așa că au decis să plece. Cei trei și-au dorit să petreacă mai mult timp alături de familie. Mai mult decât atât, Cătălin Scărlătescu a dezvăluit că vrea să devină tată.

„Este foarte simplu. I-am rugat frumos să facem un singur sezon pe an. De acolo s-a plecat. Le-am spus tuturor. Eu nu am spus că vreau să plec… nu, niciodată. Păi ce? Nu stăteam bine? Gândește-te, Dumitrescu atunci când a intrat în poezia asta nu avea nevastă. Acum are nevastă, doi copii, vrea să își ducă și el copiii la școală. Au crescut. Vrea să ducă și el copiii la școală. Bontea? Copiii lui Bontea erau mici, acum fii-su are aproape 30 de ani, ceva de genul acesta. E mare. Eu? Poate vreau și eu să am copii. Nu mai poți. Am tot încercat un an, doi (n.r. să se înțeleagă cu cei de la Antena 1).”, a declarat Cătălin Scărlătescu în podcastul lui Cătălin Măruță.

Întrebat dacă și-ar fi dorit mai mulți bani, Cătălin Scărlătescu a declarat că nu s-a pus niciodată problema acestui aspect. Celebrul bucătar a precizat că, la un moment dat, nu mai poți face față presiunii, indiferent de suma câștigată.

„S-a pus problema de bani? Fii atent aici. Dacă eu îți rup ție un picior în momentul acesta și îți spun: ‘Ia de aici 100.000 sau 150.000 în plus’, ce faci? Ți-l înșurubezi și-o iei la fugă? Nu poți, băi nene! Nu poți”, a mai spus juratul de la MasterChef.

stiricalitative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *