La 23 de ani Ana muncește 11 ore pe zi în Anglia. Cât câștigă într-o lună. N-aș vrea ca toată tinerețea mea să o petrec muncind din greu
O studentă Erasmus, o tânără care a plecat din țară imediat după ce a absolvit facultatea și o mamă care a născut când era minoră vorbesc despre motivele care le-au determinat să muncească la o fermă din Anglia.
Ana Țofei, 23 de ani, a absolvit Facultatea de Agronomie din Timișoara ca șefă de promoție.
A venit prima dată să lucreze în Anglia anul trecut, în timpul unui program de practică Erasmus, pe care l-a făcut la ferma Old Parsonage din Cobham, Kent.
Acum e studentă la master și bursieră Erasmus în Spania, dar s-a reîntors la muncă în Anglia pe perioada sezonului de cules – cursurile se fac online din cauza pandemiei, așa că poate studia
de oriunde. Lucrează 11 ore pe zi, iar într-o lună, veniturile ei nete se apropie de 2.000 de lire.
Se întreține în facultate cu banii câștigați la fermă Ana este quality controller (n.r. – responsabilă cu controlul calității) și cu banii câștigați la ferma din Cobham se întreține la
facultate. Din Anglia va zbura la Valencia, în Spania, unde are bursa Erasmus, apoi se va întoarce în România să-și susțină teza de master în vara anului următor.
Ana trăiește două tipuri de migrație: academică în Spania și sezonieră în Anglia.