PLEACĂ DEFINITIV Din România Ion Țiriac A Făcut Un Anunț Care A Șocat Pe Toată Lumea
Fostul mare tenismen Ion Țiriac a anunțat recent că și-ar dori să plece de tot din România. El a și precizat țara unde și-ar dori să-și petreacă restul zilelor, precizând că deja și-a cumpărat acolo o locuință.Țara unde se simte ca acasă: „Aș vrea să fug de tot!”
Ion Țiriac merge destul de des în Africa pentru a se relaxa și pentru a vâna zebre și leoparzi. Din acest considerent, fostul mare tenismen a decis să își cumpere o reședință Namibia, zonă considerată una fără malarie.
ProSport spune că Ion Țiriac a plătit 5,5 milioane de euro unor elvețieni pentru teren, la care se adaugă și suma de 2 milioane de euro pentru extinderea unui lac natural din zonă, unde obișnuiesc să vină multe animale.
Complexul poartă numele de Wabi Game Lodge.
„Singurele mele plăceri sunt cele cu Africa acum, pentru că stau acolo la mine acasă, în Namibia. Acum mă duc și iar stau probabil două-trei săptămâni acolo.
Aș vrea să fug de tot: și de fundație, și de construcții și de absolut tot, dar este foarte greu dacă te-ai obișnuit în ritmul ăsta”, a declarat Ion Țiriac.
Ion Țiriac preferă mâncărurile tradiționale româneștiPersoana care a dezvăluit meniul preferat al lui Ion Țiriac este verișoara sa, Mariana Stanciu. Potrivit spuselor ei, miliardarul este un om simplu, care se bucură de preparatele tradiționale românești.
Vărul ei preferă mâncărurile grase, la fel ca mama sa, însă în ultima perioadă acesta se ferește de alimentele grase pentru a nu avea probleme de sănătate.
„Îi place lui cum gătesc, ce să zic? Nu e un om pretenţios la mâncare. Preferă mămăliguţa cu brânză, cârnăciori şi kaizer, ciorbele de burtă, de fasole, de legume, în general feluri tradiţionale.
De fapt, şi invitaţii lui tot aşa mănâncă, nu vrea nimeni fandoseli. (…) Ion ar mânca el şi un pic mai gras, ca pe vremuri, dar n-are ce face şi o lasă mai moale.
Trebuie să aibă grijă şi de sănătate şi de siluetă. Probabil a moştenit de la mama lui, Ecaterina, care se trăgea din Alba Iulia, pofta asta pentru mâncăruri mai grase, obişnuite în Ardeal”, a mărturisit recent Mariana Stanciu, potrivit IMPACT.
Ion Țiriac e un familist convins. Ar fi vrut să aibă 20 de copii
Chiar dacă a avut parte de o carieră strălucită, iar viața sa profesională este un real succes, Ion Țiriac are, totuși, un regret. Fiind un familist convins, acesta și-ar fi dorit să acorde mai mult timp familiei sale și să aibă 20 de copii.
Totuși, el se bucură de rolul de părinte din plin, fiind tată a trei copii, Ion Ion (născut în urma relației cu Mikette von Issenberg), Karim și Ioana Natalia (născuți în urma relației cu celebra jurnalistă egipteană Sophie Ayad).
„Singurul lucru pe care totuși pot spune că îl regret este că nu mi-am putut face o familie adevărată.
Să merg la serviciu la 08:00 dimineața, să termin la 17:00, să am 20 de copii care să alerge în jurul meu și așa mai departe. Pentru că eu am fost tot timpul cu mai puțin talent și cu mai multă muncă.
Am încercat întotdeauna să fiu un pic mai bun mâine decât azi. Și asta, la un moment dat, preia controlul asupra ta. Și asta înseamnă că nu îți poți împărți timpul”, a mărturisit cândva fostul tenismen Ion Țiriac, într-un interviu acordat Antena 3.