Adolescenta Din Imagine A Dispărut Pe 21 Aprilie 2003 Și A Fost Găsită După 10 Ani De Căutări. De Necrezut Unde Fusese Timp De Un Deceniu

Adolescenta Din Imagine A Dispărut Pe 21 Aprilie 2003 Și A Fost Găsită După 10 Ani De Căutări. De Necrezut Unde Fusese Timp De Un Deceniu

Amanda Berry a fost declarată dispărută înainte cu o zi de a împlini 17 ani și a revenit acasă abia la 27, după ce a trăit o adevărată traumă. Nu s-a întors singură, ci cu fetița sa, Jocelyn, de șase ani.

Cazul fetei din Cleveland a ajuns cunoscut în întreaga lume, după ce a dispărut într-o seară din fața localului la care lucra.

Timp de zece ani, a fost ținută ostatică și a fost abuzată de Ariel Castro, alături de alte două femei. În urma unui viol, a rezultat și fiica sa, care avea șase ani la momentul evadării sale din captivitate.

Într-o zi în care răpitorul era plecat să bea, tânăra a reușit să iasă pe stradă și să ceară un telefon, pentru a putea anunța poliția.

După ce s-a prezentat echipajelor, oamenii legii au reușit să o salveze, alături de celelalte persoane ținute captive.

Răpitorul fetei, condamnat la 1.000 de ani de închisoare. Ce s-a întâmplat cu Ariel CastroBărbatul care a furat-o de pe stradă pe Amanda Berry a fost oficial acuzat și condamnat în 2013 pentru

Citește și  Când și-a cunoscut viitorul ginere femeia a simțit că îl știe de undeva însă nu știa de unde. După două săptămâni a găsit niște fotografii și a înțeles totul. Cine era logodnicul fiicei sale

329 de acuzații, inclusiv 177 de acuzații de răpire, 139 de acuzații de viol și două capete de acuzare de crimă calificată pentru forțarea avortului.

Castro a fost condamnat la închisoare pe viață plus 1.000 de ani fără posibilitatea eliberării condiționate.

Ariel Castro a fost găsit mort în celula sa de închisoare pe 3 septembrie 2013. Se spânzurase cu un cearșaf.

stiricalitative