O tânără de 27 de ani din Timișoara a găsit un bătrân sărman înghețat de frig în parcarea unui hipermarket și l-a luat cu ea acasă. Ce s-a întâmplat în casa acesteia te va face să plângi Cine era cu adevărat bărbatul
O tânără de 27 de ani din Timişoara l-a luat acasă pe un bătrân pe care l-a văzut în parcarea unui supermarket, cu hainele murdare şi ude. Tânăra voia doar să îi dea o pătură bătrânului, dar a ajuns să îl ia în casă, unde i-a oferit o masă caldă şi l-a găzduit pentru o noapte.
Anca Gaica (27 ani) o tânără din Timişoara, angajată în cadrul unui magazin Vodafone care funcţionează într-un supermarket Kaufland, a devenit o eroină în mediul online după ce a relatat gestul pe care l-a făcut pentru un bătrân sărman, pe care l-a luat acasă, i-a dat de mâncare şi l-a lăsat să îşi facă o baie şi să doarmă în casa ei până dimineaţa. Totul s-a întâmplat în seara zilei de 27 februarie.
„Aparent, era o zi oarecare”, povesteşte tânăra. Ce s-a întâmplat, însă, la sfârşitul programului de lucru avea să o marcheze pe Anca. Era ora 21.30 când a ieşit de la serviciu.
27.02.2018… aparent o zi oarecare…PRIMA parte a zilei a fost puțin melancolică, cu gânduri legate de planurile mele prezente și viitoare, ulterior ușor stresantă pentru realizarea și finalizarea cu brio a obiectivelor de final de lună de la serviciu, griji personale, etc…
21:30 – plecare de la serviciu (Vodafone)Gândul meu spre ieșire: Ce frumos e afară, în sfârșit… ZĂPADĂĂĂ… La ieșirea din Kaufland, întâlnesc un domn… acest domn care îl cheamă Ciprian Gataiantu.
Nu știam cum îl cheamă sau cine este, deoarece de 4 luni de când stau și lucrez în Timișoara, nu îl mai văzusem vreodată. L-am văzut sărman, cu hainele murdare, ude, cu niște pantofi marimea 46 (aprox) și fiind vizibil că poartă la picior cu 3 nr. mai mici.
Îl întreb dacă vrea o pătură…(mătușa mea cumpărându-mi una nouă recent și dorind să o donez pe cea veche, având acest gând de mai de mult timp)… însă, nu am avut cui… Însă, acum știu, că de fapt era rezervată pentru el… Ciprian… pentru că nimic nu e întâmplător…
El spune: Desigur, vreau, pentru că eu am una care e cam subțire (acestea au fost cuvintele lui). Am zis: PERFECT, asta e mai groasă care v-o dau… Haideți cu mine acasă și v-o dau cu drag! Și am pornit amândoi la drum, sub umbrelă, bucurându-mă de ninsoarea de afară, de faptul că fac o faptă bună în fața lui Dumnezeu și încercând să mă detașez de problemele personale care uneori mă apasă sufletește…
Eram fericită și entuziasmată și ascultam o poveste de viață cu adevărat interesantă pe care vă voi relata și vouă… Am mers 30 de minute pe jos, pentru că am hotărât împreună să nu așteptăm autobuzul ci să ne plimbăm…
Destul de mult timp parcurs, mai ales că și distanța, pentru un domn care are 73 de ani… (dar cu multă rezistență fizică… confirmată cu brio la ajungerea la destinație). Și ca să înțelegeți, distanța mai exact, căutați pe google maps (Damaschin Bojincă – Strada Harniciei nr. 5) și trageți voi concluzia.
În drumul spre casă, în timp ce povesteam, l-am întrebat dacă a mâncat ceva astăzi, spunându-mi: Nu am avut timp!
Hmmm… Oare?! Era 21:30 când l-am întâlnit…Era clar… nu avea bani…
Sufletul meu, inima și mintea mea în secundele următoare mi-au dictat: ASTĂZI MÂNCĂM ÎMPREUNĂ CINA… ACASĂ LA MINE… Și așa am făcut…Ce aveam de mâncare? Niște mazăre cu pui făcută acum 2 zile, niște ouă, lapte, halva, fructe și legume și niște felii crocante de secară (că pâine nu prea mai mănânc)… si, DELOC ÎNTÂMPLĂTOR, o cafea la plic, PRIMITĂ LA REST, pentru că eu nu beau cafea, DELOC…De fapt, analizând, această cafea era rezervată pentru el… CIPRIAN, pentru că alți musafiri care beau cafea nu am.Am mâcat, am povestit… ora 00:00…Afară frig… hainele și pantofii uzi de la ninsoarea de afară… zona unde stă nu o cunosc, mijloc de transport nu mai era disponibil, trebuia să îi chem un taxi, întrucât eu nu am mașină…Decizia mea… să facă o baie caldă și să rămână aici… zis și făcut)… Acum doarme la căldură… Mâine, de fapt azi (că eu nu am adormit), va fi o zi mai bună, cu noi începuturi și cu un nou prieten și bunic, aș putea zice…
Cine e Ciprian spuneam că vă zic… sunt multe de zis, dar spun pe scurt…Ciprian Gataiantu… născut în 13.03.1945 (73 de ani), un om extraordinar și foarte deștept, care știe 2 limbi străine la perfecție (italiana și engleza)… Engleza mai ales, scris și vorbit la perfecție, întrucât a stat în America (Chicago) timp de 23 de ani ,plecând la vârsta de 34 de ani.
Întrucât dorul de casă, de mamă și a câtorva probleme personale a hotărât să revină în România, acum aproximativ 15 ani.
O decizie nu tocmai înțeleaptă, aș zice eu, în final, deoarece în România nu mai avea pe nimeni în afară de mama lui (pe atunci)… tatăl lui murise la 1 lună distanță de la ajungerea lui în SUA… (acum 34 de ani), iar în România nu avea copii / soție…Cu alte cuvinte, acum e singur pe lume, (fratele lui murind anul trecut) și trăind cu un ajutor social de 130 de lei/lună, stând într-o casă dărăpănată, cu 1 cameră, fără încălzire, fiind moștenire de la părinții lui…
Are 18 ani de lucru în România, dar nu mai are cartea de muncă, actele ca dovadă… nimic…
A lucrat 8 ani în SUA cu acte, în rest, la negru…Multe proceduri… dar îl voi ajuta să le rezolve… încet, încet… I-am promis asta…De azi… e bunicul meu… prietenul meu…
În CONCLUZIE: Iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă și Dumnezeu vă va răsplăti înzecit!
Oferiți din puținul vostru și Dumnezeu vă va da mai mult decât vă așteptați…Iubiți din suflet, sincer și curat și veți primi iubire la momentul potrivit și de la cine trebuie!!!
Iubiți, sperați, apreciați și nu vă pierdeți credința! AMIN!
