Ce Avere Uriașă Lasă Moștenire Ion Caramitru. Era Considerat Ca Fiind Cel Mai Bogat Actor Român
Ion Caramitru a murit ieri la vârsta de 79 de ani, iar marele actor a lăsat în urmă multă durere și regrete, dar și o avere uriașă pe care cei trei copii ai săi o vor moșteni.
El a fost mereu considerat ca fiind unul dintre cei mai bogați actori din țara noastră.
La vârsta de 79 de ani, Ion Caramitru a plecat ieri seara dintre noi, asta după ce și-a dat ultima suflare la spitalul Elias din București, acolo unde era internat de mai multe săptămâni.
Vestea tragică a morții sale a îndurerat pe toată lumea, căci mulți sperau la o minune și își doreau să-l revadă pe marele actor din nou în lumina reflectoarelor. Familia lui Ion Caramitru e în stare de șoc, iar cei trei copii ai acestuia se pregătesc acum să-l conducă pe ultimul drum.
După înmormântarea actorului, copiii lui Ion Caramitru se vor ocupa de împărțirea averii, căci în cei 79 de ani de viață actorul a agonisit destul de mult și a fost considera ca fiind cel mai bogat actor român.
Ion Caramitru avea o pensie lunară în valoare de 2600 de lei, iar din anul 2015 a fost desemnat director al Teatrului Național din Capitală, acolo de unde mai primea 61.532 de lei. Din drepturile de autor și alte colaborări, actorul va încasa o altă sumă uriașă: 213.894 de lei.
În declarația de avere pe care Ion Caramitru a făcut în urmă cu ceva vreme marele actor și-a enumerat bunurile pe care le deține, iar printre acestea se numărau un teren la Moieciu de sus, un apartament de vacanță, dar și o casă de vacanță, trei alte apartamente și un garaj, două mașini, preocum și tablouri, icoane de colecție sau statuete foarte scumpe.
Mai mult de atât, marele actor mai deținea și 23 de conturi bancare acolo unde avea sume uriașe.
Actorul avea trei băiețiIon Caramitru a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de actrița Micaela Caracaș, iar împreună cu aceasta au devenit părinții a trei băieți: Ștefan, Matei și Andrei Caramitru.
Marele actor s-a luptat în spital cu o boală gravă, mai exact o bacterie ce i-a produs o infecție puternică în sânge, care din păcate i-a adus sfârșitul. Ion Caramitru a murit în aceeași zi în care și Ivan Patzaichin ne-a părăsit.