CEA MAI CRUNTĂ VESTE a venit chiar acum
Gigi Becali, afirmații halucinante, chiar de Crăciun! Într-un interviu acordat cu ocazia acestei sărbători, patronul FCSB a făcut niște afirmații extrem de controversate.
Gigi Becali, afirmații halucinante, chiar de Crăciun! A devenit deja o tradiție pentru patronul FCSB să acorde un interviu cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului. Teme abordate sunt tot timpul în strânsă legătură cu Biserica.
Ei bine, anul acesta, latifundiarul a făcut niște declarații cel puțin șocante. Potrivit acestuia, în 40-50 de ani, ar urma să vină sfârșitul lumii.
„Mai sunt 40-50 de ani și vine sfârșitul. Nu ne mai lasă Domnul! Ce să facem? Ortodoxia, așa cât este, mică, ne ajută. Călugării iau lumină de la îngeri. Iar viața călugărească este lumina lumii.
Lumea, fără viața monahală a călugărilor ortodocși, s-a închis. Salvarea lumii de aici vine, ei se roagă pentru toată lumea, pentru păgâni, pentru musulmani, pentru toată lumea. Dumnezeu ține lumea pentru rugăciunile ortodoxiei”, a spus el la România TV.
Amintim că recent, Gigi Becali a vorbit despre catedrala pe care o construiește în zona Pipera și a oferit detalii privind stadiul lucrărilor. Conform declarațiilor patronului FCSB, construcția este finalizată doar în proporție de 20-30%. Cu mândrie, latifundiarul a menționat că această catedrală va reprezenta o operă de artă.
Patronul FCSB a spus că întreaga construcție l-a costat 10 milioane de euro. Cu toate acestea, Gigi Becali a subliniat că suma de bani nu este o prioritate, deoarece el construiește din inimă. De asemenea, a menționat că în catedrală vor putea intra până la o mie de oameni.