Mă întorceam de la serviciu la ora 1900 cu tramvaiul 11 din București. Avusesem o zi lungă. După vreo 2 stații ridic ochii și văd un bărbat cum se uită țintă către mine

„M-am măritat cu băiatul din tramvai”. Sună ca o poveste, nu-i așa? Dar chiar este o poveste, o poveste adevărată, povestea mea. Îți vine să crezi sau nu, eu chiar m-am măritat cu un băiat întâlnit în tramvai.

Nu îți imagina că ne-am căsătorit a doua zi, dar nici foarte mult timp nu a trecut până la acest pas. Și dacă tot am convenit că este o poveste, hai să ți-o spun de la început.

Eu, Oana, tocmai suferisem o mare decepție în dragoste, cum deseori se întâmplă la 20 și ceva de ani. El, Liviu, se despărțise nu de foarte mult timp de o fată cu care avusese o relație de doi ani.

Amândoi ne întorceam de la serviciu, la ora 19:00, cu tramvaiul 11 din București. Avusesem o zi lungă în redacție și tot ce îmi doream era să ascult puțină muzică la MP3-ul meu și să mai citesc câteva pagini din cartea pe care o purtam cu mine de vreo săptămână.

După vreo 2 stații, ridic ochii din carte și îl văd cum se uită țintă către mine. Primul impuls a fost să-mi feresc privirea. Mă gândeam că iar dau peste vreun tip enervant „de cartier”, cum găsești prin Rahova.

Happy Birthday, Lin-Manuel Miranda! (Sunday, January 16th)El a continuat să mă fixeze cu privirea. Atunci am început să zâmbesc. Era o situație tipic adolescentină, când unui băiat îi place de o fată, dar nu are curaj să-i vorbească.

După alte câteva stații, în care ne-am tot schimbat priviri, el a prins curaj și a venit la mine cu replica asta: ”Bună! Ți-a spus cineva că ai cel mai frumos zâmbet?”.

M-a bufnit râsul instant. Era una din replicilea acelea de agățat care pe mine nu reușesc să mă impresioneze de niciun fel. Atunci m-a întrebat cum mă cheamă și am început o conversație scurtă, pentru că a trebuit să coborâm. Interesant este că amândoi am coborât la aceeași stație. Da, coincidență frumoasă!

A vrut să mă conducă acasă, dar chiar nu era nevoie, pentru că eu locuiam chiar în fața stației de tramvai. Și, în plus, nu aveam să las un necunoscut să afle unde stau, nu?!

Am fost, însă, impresionată că a reușit să dea din nou de mine, deși nu-mi știa decât prenumele și locul unde lucram. A făcut el cum a făcut și m-a găsit pe Facebook.

Așa am ajuns să vorbim de câteva ori. Eu continuam să îl refuz, pentru că nu eram deloc pregătită pentru o altă relație. Cel puțin asta era în capul meu.

După două săptămâni, am mers cu cea mai bună prietenă la locul lui de muncă, să testez terenul. Liviu este contabil la un mare retailer din București.

Atunci m-am gândit că nu ar strica să îi dau, totuși, un telefon. După primele cuvinte mi-am dat seama că e nerăbdător să mă vadă: ”Sunt puțin plecat, dar vin imediat”, mi-a zis el atunci. Mie mi s-a părut foarte dulce și amuzant, în același timp.

Am stat de vorbă la o prăjitură, după care el s-a întors la birou, iar noi la cumpărături. Încă îmi amintesc reacția prietenei mele: ”Dacă nu-l vrei tu, îl iau eu. Nu mai găsești așa băieți galanți prin București”.

Tot drumul spre casă am vorbit cu el prin mesaje. După câteva zile ne-am văzut și am trecut direct la planuri comune de vacanță.

La o lună după ce ne-am cunoscut, am petrecut Revelionul împreună la Sighișoara. De atunci fiecare concediu sau zi liberă o petrecem împreună. Evident că nu a fost totul roz între noi întotdeauna, dar am trecut peste toate greutățile.

Ele ne-au întărit. Eu, o săgetătoare adevărată, iar el capricorn, ne dăm destul de des cap în cap. Când ne enervăm, sar scântei pe bune.

Am trecut peste multe certuri și supărări, iar acum suntem o familie. M-a cerut de soție fix cu o zi înainte să împlinim un an de relație, asta chiar m-a surprins. După numai un an, a apărut Sofia, centrul universului nostru. Acum avem deja aproape trei ani de când suntem căsătoriți și încă ne suportăm. Glumesc, glumesc!

Da, mai avem păreri diferite pentru multe lucruri, dar nu mi-aș putea imagina viața fără el și fără fetița noastră. Acum simt că am parte de toată dragostea din lume.

Așa că îmi permit să îți dau un mic sfat: dacă suferi din dragoste, nu te lăsa copleșită. Eu cred că pentru fiecare există acolo, undeva, într-un tramvai, metrou sau poate chiar într-un tren, un „Liviu” pentru tine, pregătit să te facă cea mai fericită femeie din lume.

P.S.: Când i-am povestit prietenei mele despre băiatul care mă privește în tramvai, mi-a zis să îl iau acasă. Până la urmă l-am luat.