O TÂNĂRĂ A DAT UN ANUNȚ PE INTERNET CUM CĂ ÎȘI CAUTĂ UN SOȚ BOGAT. RĂSPUNSUL PE CARE L-A PRIMIT DE LA UN BANCHER A DEVENIT VIRAL
O tânără din Statele Unite ale Americii a dat un anunț pe internet cum că își caută un soț bogat. La scurt timp după publicarea mesajului, aceasta a primit un răspuns din partea unui bancher. Nimeni nu se aştepta la acest lucru! Iată ce i-a transmis bărbatul.
Anunţurile de pe site-urile de matrimoniale au devenit din ce în ce mai populare chiar şi în rândul tinerilor. Cei care nu reuşesc să îşi găsească jumătatea apelează la „ajutorul” forumurilor dedicate.
Recent o tânără superbă a postat un mesaj controversat în care și-a exprimat dorința de a găsi un bărbat bogat cu care să se căsătorească. Aceasta a spus și ce alte pretenții le are de la cel care i-ar putea fura inima.
”Voi fi sinceră. În acest an împlinesc 25 de ani. Sunt foarte atrăgătoare, am gusturi bune și un stil rafninat. Vreau să mă căsătoresc cu un bărbat care câștigă cel puțin 500.000 de dolari pe an. Poate veți spune că sunt materialistă, dar nu este deloc așa.
Ca să înțelegi ce vreau să zic, în New York cei care câștigă 1 milion de dolari pe an sunt considerați ca făcând parte din clasa de mijloc. Pretențiile mele nu sunt chiar atât de mari. Este cineva pe acest forum care are salariul anual de 500.000 de dolari? Sunteți toți căsătoriți? Ce vreau să vă întreb este: ce trebuie să fac pentru a mă căsători cu o persoană bogată ca voi? Dintre toți bărbații cu care am avut relații, cel mai bogat avea o leafă anuală de 250.000 de dolari. Se pare că ăsta a fost un plafon pentru mine. Îmi puteți răspunde la câteva întrebări?
Unde vă distrați voi, burlacii bogați? Vă rog să îmi faceți o listă cu barurile, restaurantele, sălile de sport unde obișnuiți să mergeți. Ce vârstă optimă trebuie să aibă bărbații pe care vreau să-i cuceresc? De ce aproape toate soțiile de bogătași sunt urâțele? Am întâlnit unele care nici măcar nu erau interesante, dar totuși au reușit să se căsătorească cu bărbați bogați. Cum vă decideți pe cine să luați de soție și pe cine să aveți doar ca iubită? Ținta mea este să mă căsătoresc”.
După ce mesajul său a devenit viral, un bancher a decis să îi răspundă. Mesajul pe care i l-a transmis tinerei i-a uimit pe internauţi.
„Stimată domnișoară, am citit cu interes mesajul dumneavoastră. Presupun că mai există și alte domnișoare care au dorințe asemănătoare. Permiteți-mi să analizez situația dumneavoastră din punct de vedere al investiției. Venitul meu anual este de peste 500.000 de dolari. Exact ceea ce căutați dumneavoastră. Ca om de afaceri, pot spune că o căsătorie cu dumneavoastră nu ar fi o decizie tocmai bună. Este foarte simplu. Să vă explic de ce. Dumneavoastră încercați să faceți un schimb frumusețe-bani, adică subiectul A oferă frumusețe, iar subiectul B plătește pentru asta. Până aici totul pare în regulă. Totuși problema este că frumusețea dumneavoastră va dispărea, iar banii mei, fără o serie de impedimente evidente, nu vor dispărea așa ușor. În viitor, venitul meu va fi, cel mai probabil, mult mai mare, în comparație cu frumusețea dumneavoastră.
Utilizând termeni economici suntem două active. Valoarea mea va crește, iar a dumneavoastră va scădea, în progresie geometrică. Imaginați-vă relația ca un act comercial. Orice tranzacție de pe Wall Street are o anumită poziție. Dacă prețul dumneavoastră de piață, ca activ, scade, atunci activul va fi vândut. Este de prisos să deții în continuare un astfel de activ. Aceeași situație este și cu căsătoria, spre care tindeți cu atâta ardoare. Chiar dacă sună dur, decizia cea mai bună cu privire la activele care își pierd rapid din valoare este vânzarea sau darea lor în chirie. Orice bărbat care câștigă peste 500.000 de dolari pe an este din start un om inteligent și nu un prostănac. Sigur că un bărbat ca mine vă poate folosi ca iubită, dar niciodată nu se va căsători cu dumneavoastră. Răspunsul meu pentru dumneavoastră, stimată domnișoară, este să încetați cu astfel de căutări. Mai bine căutați metode de a vă îmbogăți și de a ajunge să aveți dumneavoastră un salariu anual de 500.000 de dolari. Sunt șanse mai mari de atinge acest țel, decât de a găsi un bogătaș prost care să vă ia de soție. Sper că răspunsul meu v-a fost de ajutor”.